Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat, pe 30 septembrie, că au fost încărcate cardurile sociale cu câte 125 de lei, prima tranșă a ajutorului de 250 de lei anual, pentru cei peste 1,1 milioane de beneficiari ai programului „Sprijin pentru România”. Se pare însă că prima tranșă a ajutorului nu a ajuns la toți beneficiarii.
De acest ajutor pentru alimente și mese calde beneficiază pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani cu indemnizație socială, copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt de cel mult 2.000 lei, precum și familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune.
Conform informațiilor furnizate „Vieții libere” de Prefectura Galați, în județul Galați există 29.892 de persoane eligibile pentru a primi sprijinul financiar în valoare de 250 de lei, în două tranșe anuale. Dintre acestea, 27.949 de beneficiari, care deja aveau carduri, au primit tranșa aferentă lunii septembrie. Restul de 1.943 de beneficiari noi, care nu au primit încă aceste carduri, urmează să beneficieze de sprijinul menționat după emiterea și livrarea acestora.
„Prima tranșă, aferentă lunii septembrie, are la bază lista cu beneficiari eligibili la 31.08.2025, iar a doua tranșă, care va fi încărcată în luna noiembrie, va avea la bază lista cu beneficiari eligibili la 30.09.2025. Nu a existat nicio tranșă aferenta lunii iulie”, ne-a precizat Prefectura Galați.
În pofida acestui anunț al ministrului și al informațiilor furnizate de Prefectură, unii beneficiari nu primiseră acest ajutor nici până pe 8 octombrie, adică la mai mult de o săptămână. Am primit la redacție mai multe sesizări pe această temă, din partea unor gălățeni care au deja carduri și care, teoretic, ar fi trebuit să primească cei 125 de lei. Nu am reușit să primim explicații pentru aceste situații, dar sperăm că lucrurile se vor rezolva și pentru ei până în noiembrie.
Valoarea sprijinului prin carduri sociale a fost diminuată în ultimii ani, la fel ca și numărul beneficiarilor. Dacă în 2022 se acordau câte 250 de lei de șase ori pe an, acum suma totală pe an este de 250 de lei, împărțită în două tranșe de câte 125 de lei. La nivel național, programul oferea aceste ajutoare la aproape 2,6 milioane de români. Însă, în urma modificării unor criterii de acordare, numărul beneficiarilor s-a înjumătățit.
Ministerul Investițiilor a mai anunțat că, din 2026, programul va fi extins cu servicii comunitare integrate, care vor include asistență socială, educație, sănătate și consiliere.