La finele anului ar trebui să fie gata noul sediu al Serviciului Evidenţa Persoanelor, de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 25 (fostul Liceu Metalurgic). Evident, dacă se respectă termenul de finalizare pe care ni-l comunicau autorităţile pe 1 iulie 2025.
Cert este că, potrivit imaginilor făcute publice pe pagina de Facebook a primarului Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, lucrările sunt în plină desfășurare.
Reamintim că, pentru această investiție, Primăria a câștigat finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiect cu o valoare de 10.011.344 de lei. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, în valoare de 14.968.780 de lei fără TVA, a fost încheiat cu asocierea Romco System SRL - Globexterra.
În aşteptarea inaugurării, autorităţile promit că noul sediu va însemna servicii de calitate şi dezvoltarea zonei. De asemenea, se va reduce din traficul de pe strada Domnească, aglomeraţie care devine sufocantă la orele de vârf.