Ieri, dis-de-dimineaţă, o mână de muncitori s-au apucat de treabă la bisericuţa situată pe strada Dr. Răutu, în spatele Şcolii Generale Nr. 10. Treaba lor a fost un pic mai neobişnuită decât s-ar putea crede. Muncitorii au fost chemaţi să mute biserica, care poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al Sfântului Gheorghe. Lăcaşul a fost pus pe poziţii în 2008, dar constructorul nu a ştiut exact cum trebuie poziţionată bisericuţa de lemn. Din 2008 şi până acum, nimeni nu a slujit în acea biserică, aşa că nu a deranjat pe nimeni faptul că altarul nu era îndreptat spre Răsărit, aşa cum ar fi trebuit.
„Biserica e aici de trei sau patru ani. Nu a slujit nimeni până acum. A venit acum părintele acesta tânăr. Are mare curaj că a venit aici. De când e el aici am înţeles că mai face câte o slujbă miercurea şi vinerea. Sperăm să se regleze toate problemele şi să poată sluji în această biserică”, ne-a spus o o doamnă din zonă.
Preotul despre care vorbea femeia se numeşte Costel Dumbravă şi a venit la faţa locului împreună cu o mână de muncitori pentru a schimba poziţia bisericii: „Nu ştiu cine a fost constructorul şi nici de ce nu a aşezat-o aşa cum trebuia. Eu am primit misiunea să o aşez cum trebuie şi asta fac. De asemenea ştiu că nu a slujit nimeni până acum în acest locaş. Mai mult de atât nu vă pot spune”.
Deşi fundaţia turnată în curte arăta clar cum ar trebuie poziţionată biserica, se pare că cel care a adus-o acolo nu a ţinut cont de nimic. A aşezat-o pur şi simplu şi şi-a văzut de drum. Oamenii din zonă speră acum să aibă şi ei unde se închina. Când va fi ţinută prima slujbă aici nu se ştie încă, dar cert este că, cu atenţie şi migală, misiunea a fost dusă la bun sfârşit. Acum, muncitorii trebuie să facă şi alte scări pentru a asigura intrarea în lăcaşul sfânt. Am încercat să luăm legătura cu purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Gabriel Molocea, pentru mai multe detalii, dar acesta nu a răspuns la telefon.