Activități desfăşurate la Galaţi cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei

Activități desfăşurate la Galaţi cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al orașului Galați şi al Eparhiei Dunării de Jos, au loc şi în acest an o serie de activități educațional-catehetice şi social-filantropice, detaliate într-un comunicat al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

"Pelerinajul luminii" din data de 29 noiembrie este un eveniment organizat de ASCOR - Filiala Galați în colaborare cu tinerii studenți de la Universitatea Dunărea de Jos” și elevii Seminarului Teologic. Pelerinajul se va desfășura seara, la ora 19.00, când tinerii participanți, îmbrăcați în port popular, cu făclii și candele aprinse în mâini, vor porni din fața Catedralei, deschizând o cale de lumină până la Capele Seminarului Teologic. Pelerinii vor fi conduși de ÎPS Părinte Arhiepiscop până în Capela Seminarului, unde evenimentul se va încheia cu o rugăciune și un cuvânt de binecuvântare.

În zilele de duminică din fiecare săptămână se va săvârși Acatistul Sf. Ap. Andrei, la finalul căruia va fi susţinută câte o cateheză. Sunt invitați să participe, deopotrivă, adolescenţi, tineri şi vârstnici. Catehezele vor fi susținute în parohii, în primul rând de preoții care au fost pelerini la Catedrala Națională şi pot oferi cele mai autentice mărturii.

La nivelul Inspectoratului Școlar Judeţean, prin orele de Religie, se desfăşoară activități cultural-educaționale și duhovnicești, în baza parteneriatelor biserică - şcoală. De asemenea, profesorii de religie împreună cu elevii vor participa la "Pelerinajul luminii" și se vor închina la moaștele Sf. Calinic de la Cernica și ale Sf. Ap. Andrei.

Seminarul Teologic a organizat, pe 27 noiembrie, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos, cea de-a XXVI-a ediție a simpozionului cu tema „Sfinții Duhovnici Mărturisitori ai secolului al XX-lea - lumini pentru tinerii de astăzi”, la care au participat mai multe delegații de tineri de la seminariile și liceele din Galaţi şi din țară.

De asemenea, va continua programul eparhial prin care se acordă un ajutor financiar elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” pentru reducerea cu 50% a costurilor aferente cazării şi hranei în căminul acestei unităţi de învăţământ.

Organizarea manifestărilor reprezintă activități de voluntariat desfăşurate de membrii ASCOR - Filiala Galați, studenții de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, elevii Seminarului Teologic și cadrele didactice de religie din Galați și Brăila.

Acţiuni social-filantropice

„Mai fericit este a da decât a lua!”. În perioada 1-30 noiembrie, în fiecare parohie, preoții slujitori împreună cu membrii comitetelor parohiale împart ajutoare sociale, în special alimente de primă necesitate, la domiciliul a 20 de familii nevoiașe, mai cu seamă vârstnici.

„Asistență pentru pelerini”. În perioada 27-30 noiembrie, se oferă sandvișuri și ceai, de către centrele sociale din Galați, pelerinilor prezenți la Sărbătoarea Sf. Andrei şi se asigură mesele pentru jandarmi, polițiști, personal medical, voluntari etc.

„Donează sânge, salvează o viață!”, campanie de donare de sânge, la Centrul regional de transfuzie sanguină Galaţi.

„Speranţe pentru vârsta a III-a”, program social-filantropic şi cultural desfăşurat la Centrul multifuncţional de servicii sociale de la Parohia „Pogorârea Sf. Duh”, pentru persoanele vârstnice aflate în dificultate, beneficiare ale serviciilor oferite de aşezământul respectiv.

Citit 139 ori Ultima modificare Vineri, 28 Noiembrie 2025 16:01

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro