Proiecţia la Galaţi a filmului românesc „Pădurea de molizi”, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, ar fi meritat, cu siguranţă, un public mai numeros! Dar profunzimea discuţiei care a urmat vizionării şi calitatea spectatorilor au contat mai mult decât locurile rămase goale în actuala sală a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, de la Casa de Cultură a Studenţilor.
„Pădurea de molizi” nu e, probabil, un film pentru o seară de vineri. Profund (şi) răscolitor, e un film pentru viaţă. Pentru istoria pe care suntem datori să o cunoaştem… ca să nu o repetăm. Povestea masacrului de la Fântâna Albă se împleteşte cu aceea a românilor deportaţi în Siberia. Şi îţi rămâne în suflet colindul din film: „Cresc nămeţii, Doamne, şi pierim/ Fără cruce, fără ţara, Velerim”. La fel ca adevărul puternic: războiul nu se termină când tac armele, războiul continuă în noi, în mintea şi în inima noastră.
N-am să povestesc nici filmul, nici discuţia care a urmat, prefer să-i dau cuvântul regizorului Tudor Giurgiu: „Vineri seara am avut proiecție «Pădurea de molizi» la Galați, dublată de una din cele mai bune conversații despre film, responsabilitate, relația noastră cu o istorie recentă insuficient cunoscută sau de multe ori mistificată. M-am bucurat că în sală au fost nu doar oameni maturi, unii din ei având rude apropiate care au trecut prin coșmarul deportărilor, dar și mulți liceeni curioși, chemați la film de proful lor de engleză Ciprian Moise, de la Colegiul Național «Vasile Alecsandri»”...
