În imagine este o porţiune din strada Frunzei, în apropiere de intersecţia cu strada Brăilei, unde, nu se ştie din ce motiv, trei stâlpi de iluminat public nu funcţionează, încă de dinainte de sărbători.
Aşa cum ne spune cititorul care ne-a transmis imaginea, atâta timp cât era aprins iluminatul festiv, situaţia nu era la fel de neagră, dar acum, când lucrurile au revenit la normalul de dinainte de luna decembrie, "gaura neagră" de pe strada Frunzei este vizibilă. "Nu cred că a sesizat nimeni, fiindcă pe partea aceea de stradă sunt mai mult sedii de firme, care probabil nu prea au activitate noaptea, dar deplasarea pietonilor poate deveni problematică", ne scrie cititorul, iar noi sperăm că firma Flash Lighting Services, care se ocupă de iluminatul stradal, se va autosesiza.
Dacă nu, dispeceratul acesteia poate fi apelat, la orice oră din zi sau din noapte, la numărul de telefon 0751.586.462 ori contactat prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

