Spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de la sfârșitul acestei săptămâni sunt două piese foarte cerut de public, iar la unul dintre ele biletele au fost deja epuizate.
Vineri, 16 ianuarie, de la ora 19.00, se va juca cu casa închisă „Regina nopții”, al treilea spectacol din "Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan" pe care Leta Popescu și Bogdan Spătaru îl montează la Galați.
„Regina nopții” face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu lucrează din 2021. Din distribuiția piesei fac parte actorii: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Klop, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi şi Elena Anghel.
Sâmbătă, 17 ianuarie, tot de la ora 19.00, se va juca spectacolul premiat „Bujor”, a doua piesă pe care cunoscuta regizoare de teatru contemporan Leta Popescu, originară din Galați, a montat-o la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.
Textul acestui spectacol, semnat de Doru Vatavului, un tânăr autor dramatic, este scris special pentru trupa Teatrului „Fani Tardini”, iar cei opt actori din distribuție sunt puși excelent în valoare de regizoare.
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Științei nr. 115. Informații și rezervări: 0336.423.025 şi 0758.049.850. Programul de spectacole al Teatrului Dramatic poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.

