Tensiuni şi şedinţe la „Solidaritatea”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conflictul dintre şefii sindicatului Solidaritatea al Siderurgiştilor de la ArcelorMittal este departe de sfârşit. Cu toate acestea, cele două părţi încearcă prin propriile metode dezlegarea nodului gordian.

Pentru că la şedinţa precedentă sindicatul nu s-a ales decât cu niscaiva membri răguşiţi, o uşă spartă, şi câteva mii de oameni nedumeriţi, reprezentanţii conducerii sindicatului aflaţi în conflict vor încerca din nou să stea la aceeaşi masă. Şi de această dată, iniţiativa o are preşedintele Solidarităţii, Gheorghe Tiber, care susţine că îşi doreşte clarificarea rapidă şi legală a conflictului.

Pe ordinea de zi a şedinţei, care se va desfăşura pe 27 ianuarie, se află chestiuni punctuale legate de neînţelegerile dintre şefi. Este vorba despre stabilirea unei date la care să fie convocată Adunarea Generală şi o ordine de zi pentru această şedinţă. Urmează delegarea unei comisii care să elaboreze un nou statut al sindicatului, a alteia care să inventarieze bunurile fixe şi mobile, dar şi intrărilor şi ieşirilor de bani din contul sindicatului (o problemă spinoasă, de altfel, la nivelul acestei structuri).

Deşi preşedintele Gheorghe Tiber încearcă să îşi ia de această dată măsuri de precauţie şi susţine că la şedinţă sunt chemaţi doar cei 61 de membri ai Consiliului de Coordonare şi Control al sindicatului, este de aşteptat ca şi de această dată decibelii şi emoţiile să depăşească aşteptările. Rămâne de văzut cum vor gestiona liderii sindicatului acest scandal.

Citit 2452 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.