Astăzi, concluziile în cazul nou-născutului cu piciorul rupt

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi vor fi făcute publice concluziile finale ale Ministerului Sănătăţii în cazul anchetei declanşate la Spitalul Judeţean, unde unui nou-născut i-a fost diagnosticată greşit o fractură de femur, suferită chiar pe durata internării. Secretarul de stat prof. dr. Aurel Nechita ne-a confirmat, telefonic, acest fapt şi a reamintit, totodată, că Ministerul Sănătăţii nu poate da sancţiuni în astfel de cazuri, ci poate doar să propună celor în drept să aplice, în urma unei analize riguroase, sancţiunile prevăzute de lege.

Sperăm că informaţiile care urmează să fie date, astăzi, publicităţii vor fi complete şi că vom afla, în sfârşit, când şi cum a suferit Eduard Ionuţ Dragomir fractura, din vina cui nu a fost ea diagnosticată la timp şi ce sancţiuni se vor aplica.

Tot astăzi urmează să vedem dacă tatăl copilul se va declara mulţumit de măsurile luate de autorităţi şi dacă va îşi menţine intenţia de a depune plângere penală împotriva a două dintre doctoriţele implicate în acest caz.

Citit 1235 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.