Gelu Stan, noul director de la Apă-Canal

Gelu Stan, noul director de la Apă-Canal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Astăzi sau mâine, director general la Apă-Canal va fi numit dl Gelu Stan”, a anunţat ieri primarul Dumitru Nicolae. Fostul director general  al Şantierului Naval Damen, consilier local PSD, ia locul actualului director general de la SC Apă-Canal, societate a Consiliului Local, Costel Marin (PRM). Gelu Stan va trebui să demisioneze, în 30 de zile, din funcţia de consilier local, pentru a putea prelua conducerea societăţii de interes local.

Plecarea lui Marin este la cererea acestuia, iar primarul a promis că  „o să-i rezolvăm problema în altă parte. Nu pot să spun că nu şi-a îndeplinit sarcinile. La presiunile care sunt, am discutat cu dânsul şi şi-a dat demisia”.

Fără să-i reproşeze ceva lui Marin, primarul s-a arătat îngrijorat de derularea programului de finanţare europeană ISPA, desfăşurat în beneficiul SC Apă-Canal şi al cetăţenilor: „Vrem ca proiectul ISPA, cu străinii, cu tot ce este, să meargă înainte, nu de alta, dar în România sunt mai multe proiecte ISPA pe apă care nu s-au terminat în termen şi au început problemele cu retrocedarea banilor”, suflă în iaurtul călduţ primarul municipiului.

Nicolae a mai a precizat că începe o etapă nouă a programului ISPA şi că directorul Stan, care „a lucrat mult cu străinii”, este un manager „instruit ani de zile” şi va fi deci la locul potrivit. În semestrul I din 2010 lucrările trebuie terminate, astfel gălăţenii vor da înapoi banii europeni deja investiţi, 42 milioane de euro!

Costel Marin, care ne-a declarat: „Mi-am depus demisia şi îmi pun speranţa în decizia Consiliului Local, a primarului, în nominalizarea unei persoane care să rezolve problemele delicate de la nivelul societăţii, lucru pe care eu, din varii motive, n-am reuşit să-l fac până acum…

Motivele sunt mai multe, sunt de natură personală, iar a recunoaşte că sunt învins, mi-e greu s-o spun – eu, de regulă, m-am declarat un luptător.”  Şi totuşi, Costel Marin spune că nu pleacă din cauza problemelor de la ISPA: „Nu are legătură demisia mea cu aceste aspecte”.

Citit 3898 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.