Acţiune a poliţiştilor de frontieră - Peste 15.000 de ţigări confiscate

Acţiune a poliţiştilor de frontieră - Peste 15.000 de ţigări confiscate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au oprit în trafic, duminică seară, pentru control, în zona Port Bazinul Nou, un autoturism marca BMW 725, condus de Gheorghe I., de 30 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova. „În vederea efectuării unui control amănunţit, persoana şi autoturismul au fost conduse la sediu S.T.P.F. Galaţi, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit într-un locaş special amenajat în peretele ce desparte habitaclul de portbagaj cantitatea de 15.140 de ţigarete, mărcile Asima, fără timbru fiscal, şi Plugarul, cu timbru de Republica Moldova”, ne-a declarat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Cele 757 de pachete de ţigări, în valoare de 2.889 de lei, şi autoturismul în valoare de 20.000 de lei au fost reţinute în vederea confiscării. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Citit 1128 ori Ultima modificare Marți, 07 August 2012 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.