Ce surprize ne pregătesc autorităţile? - Programul complet al distracţiei de Ziua Marinei
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Ce surprize ne pregătesc autorităţile? - Programul complet al distracţiei de Ziua Marinei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zeul Dunaris, însoţit de patru superbe manechine „Genys Models”, va da startul distracţiei  * Un Ford T din 1926 şi alte bijuterii de colecţie pe roţi la P-uri *  Trei plutoane ale marinei militare din Brăila vor defila pentru gălăţeni *  Horia Brenciu, la concurenţă cu Gelu Voicu şi taraful


Dragi gălăţeni, miercuri, de Sfânta Maria, vă aşteaptă o zi plină. Programul de distracţie, pe gustul tuturor, de Ziua Marinei a fost pus la cale de către directorul interimar al Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Teodor Niţă, împreună cu Silviu Bacalum, consilierul primarului Marius Stan. Pentru a şti ce să alegeţi şi cum să vă faceţi agenda distracţiei, vă prezentăm integral programul, plus surprizele pe care le-am aflat, din culise, de la directorul Teodor Niţă.

Sport şi sănătate că-i mai bună decât toate

Dimineaţă, dacă aveţi chef de mişcare, aflaţi că e cros, pe Faleza Superioară – Elice, orele 8.30-11.00. Tot în categoria sport, în acelaşi loc, de la 9,00 la 14,00 vor avea loc concursuri şi jocuri de baschet în colaborare cu Phoenix Galaţi.

Dacă aruncatul cu privirea este sportul favorit, aveţi ce vedea! Potrivit lui Teodor Niţă, la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, intrarea va fi liberă, de la 10,00 la 18,00 şi merită să vedeţi acvariile şi expoziţiile temporare: “Viaţa în pădure”, “Artizanii naturii” (fotoexpoziţie insecte) şi “Diversitatea mineralelor”. Tot în categoria expoziţii, Palatul Navigaţiei găzduieşte două fotoexpoziţii, deschise publicului de la 16,00 la 21,00: “Navigaţia românească. Repere ale trecutului” şi “Galaţi, port dunărean”. Biblioteca „V.A. Urechia” plusează cu o expoziţie de documente vechi „Dunărea la Galaţi şi farmecul ei”. Tot de la 10,00 la 18,00, sunt deschise expoziţiile permanente la Muzeul Casa Cuza Vodă şi Muzeul Casa Colecţiilor, dar şi expoziţia tematică temporară “Dunărea. Istorie – Diplomaţie – Cooperare”, la sediul Muzeului de Istorie.

Dar cea mai „tare” expoziţie va fi pe Aleea pietonală „P-uri”, graţie colaborării cu Auto Clasic Club. Nu mai puţin de 20 de maşini de epocă, majoritatea Fiat, dar şi o vedetă – un Ford T din 1926 vor putea fi admirate de la 15,00 şi până târziu, în noapte.

Pentru cei mici

Merită să-i aduceţi pe cei mici în Foişor pe Faleza Inferioară, de la 9,30 pentru a se bucura de cântecele Corului de Copii „Allegria”. Invitaţi speciali sunt premianţii noştri de la „Mamaia Copiilor”. De la 10,30 şi până la 11,00, când începe spectacolul păpuşarilor de la „Gulliver”, „Scufiţa Roşie”, vor avea loc demonstraţii sportive de judo, lupte libere.

Oficial, va fi bine

De la 17,00 aveţi parte de o jumătate de oră de muzică de promenadă oferită de Fanfara „Iosif Ivanovici” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. La 18,00 începe festivitatea oficială, cu intonarea imnului naţional şi înălţarea drapelului, în prezenţa autorităţilor. Trei plutoane ale Marinei Militare din Brăila vor defila pentru gălăţeni, aduse special din oraşul vecin. Te Deum-ul, pomenirea celor dispăruţi în apele fluviului şi aruncarea crucii de flori în Dunăre, în fâlfâitul zborului de porumbei, va pune punct părţii oficiale şi creştineşti.

Apariţia Zeului Dunaris, adus de o şalupă (nu de legendarul şi kitschosul Peşte Mitic), însoţit de patru fotomodele superbe de la Genys Models va da startul jocurilor marinăreşti şi defilării navelor pe Dunăre. Vom avea parte şi de exerciţii militare. În ceea ce priveşte jocurile marinăreşti, se pare că scăpăm de momentul răpirii miresei de către piraţi, care căpăta adesea accente maneliste.

Spectacol la concurenţă

La 19,00 începe Festivalul Internaţional de Folclor “Doina Covurluiului” pe scena de pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, iar la 19,30 la Elice, spectacolul estradei Teatrului Muzical „Nae Leonard”. De la 20,00 până la 21,15 scena le aparţine lui Ovidiu Lipan Ţăndărică şi „Bosquito”, pe urmă urcă Horia Brenciu & Band. Nu vă place Brenciu, aveţi timp să ajungeţi la Sindicate pentru recitalul lui Gelu Voicu şi Taraful, de la 21,30.

Teodor Niţă promite că finalul Zilei Marinei va fi unul fastuos: cu jocuri de lasere şi focuri de artificii lansate de pe o barjă, din mijlocul Dunării, pe un fond muzical special ales.

Cât costă?

Pentru organizarea Zilei Marinei au fost alocaţi Teatrului Muzical, de la bugetul local, 200.000 de lei. Potrivit directorului interimar al Muzicalului, Teodor Niţă, concertul lui Brenciu va costa aproximativ 14.000 de euro, în vreme ce Ţăndărică şi Bosquito cântă pentru 6.500 de euro. Scena profesională, cu instalaţie de sunet şi lumini mai scoate din buzunarul evenimentului 5.000 de euro. Artificiile, laserele şi motorina pentru ambarcaţiunile care vor defila mai înseamnă 3-4.000 de euro.

Restricţii în trafic

Pentru buna desfăşurare a manifestărilor de Ziua Marinei, primăria municipiului Galaţi anunţă restricţii de trafic pe bulevardul Marii Uniri (Faleza Superioară), dar şi pe strada Prelungirea Traian.

Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, pe bulevardul Marii Uniri, între orele 8,00 şi 11,30, traficul va fi restricţionat pe porţiunea dintre Grădina Botanică (de la breteaua către trecere bac) şi până la intersecţia cu strada Prelungirea Traian. În acest interval de timp se vor desfăşura concursuri de alergare. Între orele 16,00 şi 24,00, traficul va fi restricţionat pe porţiunea dintre intersecţia cu strada General Alexandru Cernat şi intersecţia cu strada Navelor.

De asemenea, traficul auto va fi restricţionat şi pe strada Prelungirea Traian, de la intersecţia cu strada Roşiori şi până la intersecţia cu bulevardul Marii Uniri, pentru desfăşurarea ceremoniilor oficiale şi a concertelor organizate de Ziua Marinei. Circulaţia auto va fi reluată la miezul nopţii, după salubrizarea zonei.

Citit 5120 ori Ultima modificare Marți, 14 August 2012 12:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.