Lăsatul bagajelor în grija casierei din gară nu este o metodă prea bună de asigurare a bunurilor! A aflat-o pe pielea sa o bătrânică din Măstăcani, care a avut nefericita idee de a-i încredinţa sacoşele unei funcţionare de la CFR în timp ce se pregătea să se urce în personalul de Bârlad. Gherghina L., de 84 de ani, din Măstăcani, tocmai îşi cumpărase bilet de tren şi, pentru că până la plecare mai avea câteva minute, s-a gândit să meargă la toaletă. Pentru a nu căra bagajele cu ea, a rugat-o pe casiera de la casa de bilete să fie cu ochii pe sacoşe cât timp lipseşte. Prinsă cu îndatoririle de serviciu, casiera nu a putut însă să stea tot timpul cu ochii pe bagajele femeii, astfel că, la întoarcere, aceasta nu şi-a mai găsit portofelul în care avea acte şi suma de 500 de lei. Gherghina L. a cerut ajutorul autorităţilor şi în urma investigaţiilor, lucrătorii de la Poliţia Transporturi au reuşit să o identifice pe autoarea furtului. Oamenii legii au stabilit că cea care a atentat la portofelul octogenarei este o veche cunoştinţă a poliţiştilor, specializată în astfel de fapte, precum furturi din buzunare sau bagaje. Cu şanse maxime de a-şi spori cazierul, Tasica B., de 34 de ani, din Galaţi, a recunoscut că a luat portofelul într-un moment de neatenţie al casierei şi pentru a o îmbuna pe păgubită i-a dat banii înapoi. Potrivit anchetatorilor, gestul a salvat-o de la un nou proces pe hoaţa cu state vechi, procurorii pronunţând în privinţa ei soluţia de scoatere de sub urmărire penală, cu recomandarea, desigur, ca pe viitor să se abţină de la asftel de fapte.
Aveţi grijă unde vă lasaţi bagajele! O bătrână a rămas fără portofel în Gara Galaţi Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Un infractor prins la fiecare trei zile, bilanţul Jandarmeriei Galaţi Unde sunt radarele în weekend Oamenii străzii au dat foc unei clădiri din centrul orașului Escrocii cloneză vocea rudelor ca să ceară bani. Metoda „Accidentul”, perfecţionată cu AI Două mașini au luat foc în parcarea unui bloc
Mai multe din această categorie:

