Centrul de afaceri, bombă cu ceas
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Centrul de afaceri, bombă cu ceas
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scheletul din beton de lângă sediul Prefecturii Galaţi tinde să devină o bombă cu ceas. Dincolo de aspectul oribil şi înfricoşător al mastodontului început înainte de 1989 şi reluat în urmă cu câţiva ani, construcţia neterminată devine o ameninţare pentru clădirile din preajmă şi pentru trecători. Pentru că lucrările s-au blocat înainte de a fi finalizate, apa s-a infiltrat în structura de rezistenţă, iar la baza macaralei care atârnă încă deasupra clădirii s-a format un adevărat lac. Deşi situaţia pare a fi una alarmantă, nimeni nu este pregătit să îşi asume cumva rezolvarea acesteia.

Dacă reprezentanţii Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţului au evitat să comunice pe acest subiect, sugerându-ne să solicităm lămuriri în scris în legătură şi invocând prezenţa lor într-o şedinţă, cei de la Inspecţia de Stat în Construcţii au precizat că responsabilitatea pentru astfel de lucruri le revine constructorilor şi beneficiarilor construcţiei şi că până în acest moment instituţia nu a primit sesizări legate de pericolul pe care l-ar putea reprezenta clădirea cu pricina.

Poveste veche, întinsă la nesfârşit

Povestea a ceea ce trebuia să fie un centru de afaceri a fost readusă în prim-plan anul acesta, la aproape trei ani de la sistarea totală a lucrărilor, după ce noua conducere a Consiliului Judeţului Galaţi a cerut un audit intern pentru a vedea dacă banii care se cheltuie pentru această lucrare se justifică, vizate fiind cheltuielile legate de închirierea acelei macarale, care a costat bugetul judeţului peste 40.000 de euro. Proiectul de refacere a sălii a fost câştigat în 2006 de Consiliul Judeţului, prin intermediul fostului Minister al Integrării Europene, structură administrativă intrată în componenţa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL). Finanţarea europeană era la momentul respectiv de 3,9 milioane de euro. Restul sumei, de până la 6,2 milioane de euro, trebuie adusă din surse guvernamentale - 1,3 milioane de euro - şi de la bugetul CJ Galaţi - aproape 1 milion de euro, după cum ziarul nostru scria în luna iulie a acestui an.

Citit 2866 ori Ultima modificare Marți, 11 Septembrie 2012 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.