Focar de trichineloză în judeţul Galaţi. 12 persoane au fost internate în spital

Focar de trichineloză în judeţul Galaţi. 12 persoane au fost internate în spital
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

12 persoane sunt internate în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Galaţi, după ce au consumat carne de la un porc infestat cu trichinoză. Victimele, membre ale aceleiaşi familii, au cumpărat animal viu de la un consătean.

În total, 32 de persoane au consumat din respectiva carne.

Primele simptome au apărut spre sfârşitul anului trecut. „Ne-au chemat naşii la ei pentru că voiau să facă pomana porcului. După ce am mâncat, ne-au dat şi acasă un pachet cu carne. La vreo două săptămâni, am început să mă simt rău. Ameţeam, eram lipsit de energie şi aveam o senzaţie permanentă de greaţă. Pentru că nu demult fusesem operat de hernie de disc, am crezut că este reacţie întârziată după intervenţia chirurgicală. Abia când am aflat că şi celelalte rude aveau aceleaşi stări de rău am început să ne punem semne de întrebare şi am mers la medic”, spune, de pe patul de spital, Lulu Golodin. Alături de el se află şi alţi patru copii şi şapte adulţi, cu vârste cuprinse între cinci şi 54 de ani. Fiecare dintre ei are o poveste asemănătoare.

56 de kilograme de carne, distruse

Inspectorii sanitar veterinari au reuşit să mai găsească 56 de kilograme de carne infestată, pe care au distrus-o. „Porcul avea peste 200 de kilograme şi ne costase cam 1.400 de lei. Chiar dacă am pierdut banii, măcar să ne vedem ieşiţi cu bine din spital. Nu am nimic cu cel care ne-a vândut animalul, pentru că nici el nu avea de unde să ştie. Oricum, în anii care vin, voi verifica mereu carnea înainte de a o mânca”, spune Marian Neacşu, un alt pacient. 

O contaminare potenţial mortală

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Galaţi, dr. Mihaela Debita, explică faptul că pacienţii care au venit în spital, după data de 1 ianuarie, prezintă forme mai severe ale bolii. „Starea celor 12 pacienţi este una echilibrată, în momentul de faţă. Ei sunt ţinuţi sub supraveghere medicală şi vor mai rămâne internaţi pentru o vreme în spital. Dacă persoana infestată cu Trichinella spiralis nu vine în timp util la medic, pentru a fi diagnosticată, boala poate lua forme grave, ajungându-se chiar şi până la deces. Prin prepararea termică corespunzătoare, parazitul este distrus. Câţiva dintre cei 12 pacienţi ne-au spus că au gustat atât carne crudă, cât şi preparate afumate. În astfel de cazuri, contaminarea este una aproape sigură”, explică dr. Debita.

Autorităţile aşteaptă confirmarea de la Bucureşti

În cazul a doi dintre cei 12 pacienţi, analizele de laborator au confirmat biologic diagnosticul de trichinoză. Autorităţile sanitar veterinare au preluat probe atât de la cei internaţi, cât şi de la ceilalţi membri ai familiei care au mâncat din porcul infestat, pe care le-au trimis deja la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino. „Aşteptăm acum rezultatele la probele duse, pentru a putea confirma fără dubii toate cele 12 cazuri de trichinoză”, a explicat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Citit 1867 ori Ultima modificare Marți, 08 Ianuarie 2013 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.