Semnal de alarmă în lumea medicală: Asistenţii nu pot lucra ca PFA-uri

Semnal de alarmă în lumea medicală: Asistenţii nu pot lucra ca PFA-uri
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cazul asistentei Lori Carmen Avram, acuzată de malpraxis de familia Silviei Stan, a scos la iveală o problemă din sistemul sanitar românesc. Este vorba despre faptul că există asistenţi, printre care se numără şi Carmen Avram, care lucrează ca persoană fizică autorizată, deşi nu există norme legale în acest sens. Preşedinta Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din Galaţi, Daniela Artimof, a sesizat această problemă atât la Colegiul Medicilor, cât şi la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi

„Deocamdată nu există norme legale în România pentru exercitarea profesiei de asistent medical/moaşă în regim independent - greşeală care a expus-o şi pe Avram Lori la o situaţie de malpraxis. Nu singura, de altfel”, ne-a explicat Daniela Artimof.

Asistenţii, obligaţi să devină persoane fizice autorizate

Conform legislaţiei, asistenţii medicali sau moaşele ar trebui îşi pot face meseria doar pe baza unui contract de muncă, pentru că exercitarea profesiei se poate face numai în regim salarial.

„Mai există angajatori privaţi care ignoră această prevedere legală şi care întocmesc contracte de colaborare cu asistenţi medicali PFA. Sau, mai rău, sunt asistenţi medicali care ne spun că sunt forţaţi de angajatori să-şi facă PFA pentru că în acest fel angajatorul scapă de plata dărilor obligatorii către stat pentru angajaţii cu contract de muncă. Noi, Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor Galaţi, nu prelungim dreptul de liberă practică pentru anul 2013 asistenţilor medicali/moaşelor care funcţionează ca PFA”, a adăugat preşedinta Ordinului Asistenţilor Galaţi.

Problema însă este mult mai complicată. Asistenţii medicali au un contract de muncă la o unitate spitalicească, dar, în afara programului, mai au colaborări şi cu cabinetele particulare, la care lucrează în regim de persoană fizică autorizată.  „Ei au declarat la noi, în baza de date, un loc de muncă la o unitate medicală publică şi îşi folosesc acelaşi Certificat de Membru vizat pe anul 2013 la un angajator privat cu care au făcut contract ca şi PFA. Aşa cum a fost şi cazul asistentei Lori Avram, despre care nu am ştiut, pentru că nu ne-a declarat, că lucrează şi în sistemul privat ca PFA, adică independent, fără norme legale în acest sens”, ne-a mai explicat Daniela Artimof.

Finanţele încalcă legea

Preşedinta Ordinului Asistenţilor nu îşi explică cum pot asistenţii să obţină certificatele de la organele fiscale, în condiţiile în care nu există o lege care să reglementeze acest aspect. Acest aspect trebuia clarificat prin normele de aplicare ale ordonanţei 144/2008, dar, la mai bine de patru ani de la apariţia legii, normele încă sunt în aşteptare. „Aşteptăm ca Ministerul Sănătăţii din România să legifereze Normele pentru practica independenta, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor de practica independentă pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali. Acum nu există aceste norme, nici după patru ani de la publicarea OUG 144/2008!”, a conchis preşedinta Ordinului Asistenţilor Galaţi.

Până la apariţia cadrului legal, singurii care pot lupta împotriva acestui fenomen sunt medicii care fac angajările şi cei de la Direcţia de Finanţe Publice, unde asistenţii îşi obţin certificatele de persoane fizice autorizate.

Citit 26328 ori Ultima modificare Marți, 22 Ianuarie 2013 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.