Peste 300.000 de pachete de ţigări confiscate la frontieră

Peste 300.000 de pachete de ţigări confiscate la frontieră
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră au fost foarte vigilenţi anul trecut, întocmind 60 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, contrabandă calificată şi constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. În cadrul acestor dosare penale sunt cercetate 99 de persoane, parte dintre acestea primind mandate de arestare preventivă.  „Se menţine fenomenul infracţional în sfera traficului ilegal cu ţigări prin punctele de trecere a frontierei, dar şi pe la frontiera verde.

În anul 2012 au fost descoperite 321.457 de pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, Ucraina sau Duty-free, în valoare totală de 964.371 de lei”, ne-a declarat comisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Pe parcursul anului, au fost reţinute în vederea confiscǎrii de către organele vamale 74 mijloace de transport care aveau modificată caroseria pentru a ascunde mǎrfuri. Confiscările de autoturisme au crescut cu 42 la sută faţă de anul 2011.

Citit 1474 ori Ultima modificare Luni, 04 Februarie 2013 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.