Miron Mitrea arată în declaraţiile date în faţa procurorilor anticorupţie că îi dădea bani lui Sergiu Sechelariu pentru achitarea contractelor legate de construirea casei mamei sale, însă Sechelariu a spus că nu s-a ocupat de lucrări, potrivit rechizitoriului.
"Cu privire la provenienţa sumei de 1.584.886.000 de lei vechi, Miron Mitrea a declarat următoarele: "(…) După ce am primit factura, am dat-o mamei mele, care a început plăţile. Banii au venit de la mama mea, care a fost şi proprietarul imobilului. O parte din bani mi i-a dat mie, iar eu i-am dat lui Sergiu Sechelariu să îi achite la firmă şi el mi-a adus chitanţele pe care le-am predat organelor de urmărire penală, cu excepţia sumei de aproximativ 920 milioane de lei vechi.
Şi această sumă i-am dat-o tot eu lui Sergiu, în acelaşi scop, pentru a depune-o la S.C. Vertcon S.A., dar acesta nu mi-a mai dat chitanţă. Ştiu că şi mama a făcut plăţi, altele decât cele la care am făcut referire, majoritatea sumelor printr-o firmă de avocaţi, direct la S.C. Vertcon S.A., iar altele la început probabil către Irina Paula Jianu, urmând ca aceasta să le depună la firmă. Nu-mi mai amintesc exact de unde ştiu de plăţile către Irina Paula Jianu, dar probabil de la mama mea", le-a spus Mitrea procurorilor, potrivit rechizitoriului din dosarul în care a fost trimis în judecată pentru obţinerea de foloase pentru o locuinţă a mamei sale, din comuna ilfoveană Voluntari.
De asemenea, Mitrea a mai spus că sumele predate lui Sergiu Sechelariu au fost atât în lei, cât şi în valută.
"Iniţial, din suma totală facturată de 3,5 miliarde de lei vechi am plătit doar 2,4 miliarde de lei vechi şi am primit chitanţă doar pentru suma de 1,5 miliarde. Datorită acestui lucru, neprimirea chitanţei aferente ultimei sume achitate - 900 milioane ROL şi a lucrărilor cu unele deficienţe, am întrerupt plăţile. Am reluat plăţile la presiunile S.C. Vertcon S.A., în anul 2005. În concret, mama mea a fost notificată de firmă, a angajat o firmă de avocaţi prin intermediul căreia s-a achitat restul sumei şi s-a stins litigiul .…", le-a mai spus Mitrea procurorilor.
Anchetatorii au stabilit că probele demonstrează că sumele de bani menţionate au fost achitate din fonduri proprii de Irina Paula Jianu.
"Analizând această depoziţie se constată că Miron Mitrea susţine că plăţile aferente facturii emise de SC Vertcon SA Bacău s-au efectuat în două etape. Prima, în intervalul decembrie 2001 - aprilie 2002, prin intermediul martorului Sergiu Sechelariu, iar cea de-a doua în intervalul septembrie 2005 - februarie 2006, de către mama sa care a apelat, în acest scop, la o firmă de avocatură", se mai arată în rechizitoriu.
Pentru a dovedi plăţile aferente primei etape, Mitrea a adus procurorilor copii de pe chitanţe, emise de SC Vertcon SA pe numele Mitrea Viorica Gabriela.
Irina Paula Jianu, pe de altă parte, a delcarat că nu ea, ci Sergiu Sechelariu s-a ocupat de executarea lucrărilor la imobilul mamei lui Miron Mitrea, Viorica Gabriela Mitrea:
"… În perioada în care am lucrat la Inspecţia de Stat nu am dat nici o dispoziţie verbală pentru a deplasa oameni la un imobil al domnului Miron Mitrea, nu m-am ocupat de această lucrare, nu am coordonat-o, nu am fost cu doamna Mitrea să o vizitez”, a spus Jianu procurorilor.
Sergiu Sechelariu a contrazis depoziţiile acestora: "Nu înţeleg de ce Miron Mitrea susţine că m-aş fi ocupat eu de construcţie, de obţinerea autorizaţiei sau de plata taxelor aferente. De asemenea, nu este adevărat ca Miron Mitrea să-mi fi dat direct sau prin intermediar vreo sumă de bani cu titlu de preţ parţial al lucrării pentru a o achita firmelor care i-au edificat imobilul".
"Mai precizez că în luna ianuarie 2005, după ce îmi dădusem demisia din funcţia de secretar de stat, m-am întors la firma S.C. Conimpuls S.A. şi am cerut administratorului din acea perioadă, Deju Vasile, să îmi prezinte o situaţie privind rezultatele financiare ale firmei. În acest moment am lua cunoştinţă despre faptul că firma sus-menţionată nu a încasat integral costul lucrărilor de la imobilul aparţinând mamei lui Miron Mitrea. Nu am cerut explicaţii de ce nu s-a insistat în recuperarea costurilor şi am demarat procedurile recuperării sumelor neachitate.
Afirm încă o dată, cu certitudine, că nu am primit niciodată sume de bani de la Miron Mitrea sau mama acestuia pe care să le duc la firme cu titlu de plată a lucrărilor executate la imobilul lui Mitrea Viorica. Din discuţiile purtate cu Ţibu Mihai în anul 2005 am înţeles că Miron Mitrea sau mama acestuia făcuse nişte plăţi în numerar prin Irina Paula Jianu. În cadrul firmelor în care am fost acţionar eu nu m-am ocupat niciodată de estimarea lucrărilor şi negocierea preţului", le-a mai spus Sechelariu procurorilor anticorupţie.
De asemenea, Sechelariu a mai declarat că nu a avut niciodată, nici prin firme şi nici personal, afaceri cu Miron Mitrea.
"Nu am împrumutat niciodată bani de la acesta şi nici nu aveam vreo datorie care să justifice neplata integrală a lucrărilor de construcţie executate de firmele menţionate la imobilul lui Mitrea Viorica", a arătat Sechelariu.
"Coroborând probele expuse şi analizate, concluzionăm că plăţile din perioada decembrie 2001 - aprilie 2002, totalizând 1.584.886.000 de lei vechi aferente facturii emise de SC Vertcon SA Bacău au fost efectuate de Irina Paula Jianu din fonduri proprii, iar nu de beneficiarul lucrărilor", se mai arată în documentul citat.
Potrivit rechizitoriului, factura, chitanţele şi cele 12 documente tehnice au fost predate de Irina Jianu lui Miron Mitrea, care, "pentru a-şi dovedi nevinovăţia cu privire la infracţiunea de corupţie reţinută în sarcina sa, le-a predat organelor de urmărire penală în prezenta cauză".
Senatorul Mitron Mitrea a fost trimis în judecată, în 5 martie, de procurorii anticorupţie în dosarul privind obţinerea de foloase pentru o locuinţă a mamei sale, din comuna ilfoveană Voluntari. Procesul va începe în 16 aprilie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Alături de Miron Mitrea au mai fost trimişi în judecată fostul inspector şef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu, precum şi fostul arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari, Popescu Nicolae.
Fost ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în perioada 2000-2004, în prezent senator, Miron Mitrea, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Irina Jianu este acuzat de dare de mită, folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţilor. Fostul arhitect şef al Primăriei Voluntari va fi judecat pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, în calitate de ministru al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Potrivit procurorilor anticorupţie această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de societăţile Conimpuls, Vertcon, Durimpuls şi Regal Glass, toate din Bacău, la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.
În aprilie anul trecut, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, pe atunci deputat, vizat într-un dosar de corupţie.
Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.
Între timp, Mitrea a fost ales senator după alegerile legislative din noiembrie 2008.