VIDEO / „Novecento” la Casa de Cultură a Studenţilor. Iată numele câştigătorilor biletelor de teatru
Foto: Primii zece sunt cei care au câştigat câte un bilet la spectacol

VIDEO / „Novecento” la Casa de Cultură a Studenţilor. Iată numele câştigătorilor biletelor de teatru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşa cum am promis, facem publice numele celor zece persoane care au câştigat câte un bilet la one-man-show-ul „Novecento”, care va avea loc vineri, 15 martie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, avându-l ca protagonist pe actorul Mihai Costache, în regia lui Daniel Lungu.

Iată lista câştigătorilor traşi la sorţi: Claudiu Oană, Daniel Dan, Dana Tatiana Gavril, Gina Burlacu, Marius Irimia, Cosmin Muşat, Maria Margo, Paula Munteanu, Aurelian Mihai, Florin Ionuţ Ciorici. Menţionăm că premiile se vor ridica de la Casa de Cultură a Studenţilor la ora spectacolului.

„Novecento” este o poveste simplă şi dureroasă, dar spusă cu umor, despre viaţa unui pianist de jazz, care s-a născut pe vaporul unde a învăţat să cânte, dar a refuzat să coboare vreodată pe pământ, deşi geniul său muzical i-ar fi adus bani şi celebritate în lumea largă. Pentru 1900, aşa cum îl cheamă pe personaj, lumea înseamnă cele 88 de clape ale pianului şi bucuria de a-i face fericiţi pe alţii prin muzică.

Frumosul şi emoţionantul dialog scris de Alessandro Baricco a fost valorificat de regizorul Giuseppe Tornatore, într-un film memorabil – „Legenda pianistului de pe ocean”, cu Tim Roth în rolul principal.

Preţul unui bilet este de 20 de lei şi de 10 lei pentru elevi şi studenţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citit 1160 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2013 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.