"Turism" după pradă în magazinele gălăţene. O suceveancă şi patru dâmboviţeni au fost prinşi în flagrant

"Turism" după pradă în magazinele gălăţene. O suceveancă şi patru dâmboviţeni au fost prinşi în flagrant
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, venite din alte judeţe, au fost prinse la furat, în aceeaşi zi, în supermarketuri în municipiul Galaţi. O grupare formată din patru bărbaţi a fost destructurată într-un centru comercial de pe raza Secţiei 3, de unde au sosit semnale că mai mulţi indivizi umblă printre rafturi cu alte intenţii decât de a face cumpărături. La faţa locului, poliţiştii au identificat trei tineri din comuna Nucet, judeţul Dâmboviţa, care aveau ascunse sub haine 20 de pachete de cafea, sustrase din supermarket. Cel de-al patrulea membru al găştii avea să fie depistat în parcarea magazinului. Un tânăr de 20 de ani îşi aştepta complicii în maşina personală. În autoturism, poliţiştii aveau să găsească o bâtă de baseball şi nouă roţi de caşcaval, despre care tânărul a declarat că le furase dintr-un supermarket din Piteşti. Drumul celor patru s-a înfundat la Galaţi, pentru că poliţiştii Secţiei 3 le-au făcut un dosar penal pentru furt calificat şi port ilegal de armă albă, fapte care le-ar putea aduce câţiva ani buni de închisoare.

Hoaţa de baterii

Tot la Galaţi, dar la un supermarket din cartierul Aviaţie, a operat şi o suceveancă de 22 de ani, care după o raită printre rafturile centrului comercial şi-a umplut sacoşa cu baterii alcaline şi acumulatori în valoare totală de 580 de lei. Prejudiciul a fost restituit societăţii comerciale, iar femeia s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, fiind cercetată în stare de libertate.

Citit 1745 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2013 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.