Atenţie cum şofaţi în zilele următoare! Poliţiştii au deschis tirul amenzilor de 1 Mai!

Atenţie cum şofaţi în zilele următoare! Poliţiştii au deschis tirul amenzilor de 1 Mai!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima zi a minivacanţei de sărbători a fost cu ghinion pentru şoferii care au ignorat regulile rutiere în dorinţa de a ajunge mai repede la locurile de distracţie, sau după caz, acasă, după o zi de petrecere. Poliţiştii de la Circulaţie au anticipat tendinţa conducătorilor auto de a "călca strâmb" şi i-au luat prin surprindere, ieşind pe străzi şi mai ales pe drumurile naţionale în număr mare, cu tot cu radare. Cei 35 de poliţişti rutieri nu s-au plictisit, pentru că pe parcursul acţiunii derulate pe principalele artere din municipiul Galaţi, la lacul Brateş, la Gârboavele, pe DN 26 şi pe DN 25 au constatat nu mai puţin de 115 contravenţii, cele mai multe, 51, fiind pentru depăşirea vitezei legale.

"17 sancţiuni au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 11 pentru lipsa documentelor, 7 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii  fără dispozitiv hands-free. Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 16 permise de conducere, 6 pentru consum de alcool şi 5 pentru depăşirea vitezei legale şi au constatat o infracţiune pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice", a precizat ag. pr. Bogdan Cojocaru, din cadrul IPJ Galaţi.

Cuantumul total al amenzilor aplicate de 1 mai s-a ridicat la 11.550 de lei.  Poliţiştii rutieri avertizează că şi în zilele următoare vor acţiona pe traseele de acces către zonele aglomerate  pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie şi pentru înlăturarea stărilor de pericol în trafic.

Citit 1181 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2013 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.