Banii şi ceasul! Puşti jefuit de un alt minor în Micro 39

Banii şi ceasul! Puşti jefuit de un alt minor în Micro 39
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Meseria se învaţă de mic, iar cel mai bun mod de a exersa este "practica" pe semeni de-o şchioapă! Asta pare să fi crezul un băiat de 14 ani din Cosmeşti, venit în vizită la Galaţi. În timp ce se juca în zona unei centrale termice din Micro 39, puştiul a pus ochii pe alţi doi copii, ambii cu vârste de 13 ani. Mai bine zis, a ţintit ceasul pe care îl avea unul dintre ei la mână şi profitând de faptul că nu mai era nimeni în zonă, a intrat în vorbă cu cei doi băieţi. În timp ce se prefăcea că admiră ceasul, puştiul de 14 ani l-a băgat în buzunar, la fel ca şi suma de cinci lei, subtilizată abil de la celălalt puşti. Dându-şi seama că au fost păcăliţi, ei doi prieteni au sunat la poliţie şi le-au spus oamenilor legii ce păţiseră. Poliţiştii de proximitate au reuşit rapid, în baza semnalmentelor date de victime, să-l prindă pe hoţ şi să recupereze bunurile furate, adică banii şi ceasul în valoare de 50 de lei. Minorul este cercetat penal pentru furt şi are mari şanse să îşi păteze cazierul chiar de la această vârstă fragedă.

Citit 1360 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2013 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.