Situaţiile precare la şcoală, dorinţa de a câştiga bani din munci sezoniere, intenţia de a se căsători sau de a trăi în concubinaj ori tendinţa spre vagabondaj, totul pe fondul unei lipse acute de comunicare cu părinţii şi familiile sunt doar câteva dintre cauzele care fac din dispariţia minorilor un fenomen. Poliţiştii certifică faptul că în 95 la sută dintre cazurile de dispariţie este vorba de plecări voluntare ale minorilor. O dovedesc cu cifre, statisticile din 2012 şi 2013 arâtând că fuga de bunăvoie este metoda preferată de puşti pentru a scăpa de control.
"În anul 2012, poliţiştii specializaţi în dispariţiile de minori din cadrul IPJ Galaţi au fost sesizaţi cu privire la dispariţia a 143 copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani, în timp ce în 2013 au primit 44 astfel de sesizări", ne-a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Pentru Poliţie, procedurile de căutare şi găsire a unui minor dispărut implică o serioasă mobilizare de resurse materiale şi personal. Revoltător este faptul că odată găsiţi şi redaţi familiei sau instituţiei de ocrotire, cei mai mulţi copii cu astfel de apucături recidivează. Un rol extrem de important în prevenirea şi educarea minorilor în acest sens revine părinţilor şi şcolilor, care trebuie să le arate celor mici că fuga nu este cea mai bună soluţie, dar şi să îi instruiască.
"Copiii trebuie să cunoască, de la o vârstă foarte fragedă, datele personale de identificare, precum şi numele şi prenumele părinţilor. În plus, cei mici nu trebuie să intre în discuţii cu persoane necunoscute ori să accepte compania acestora, să nu primească diverse bunuri de la persoane străine, dacă sunt singuri acasă, nu trebuie să deschidă uşa necunoscuţilor, să comunice mereu părinţilor sau aparţinătorilor unde şi cu cine pleacă", explică cms. Tatulici.
Dispariţia unui minor trebuie declarată la poliţie cât mai repede, pentru că fiecare oră este esenţială. Următoarele informaţii sunt capitale pentru rezolvarea unei astfel de situaţii.
- numele, prenumele, datele de stare civilă, adresa şi numărul de telefon;
- calitatea în care faceţi sesizarea privind dispariţia minorului (părinte, tutore, rudă, vecin);
- numele şi prenumele copilului dispărut, porecla sau apelativul la care acesta răspunde, vârsta minorului, semnalmente, semne particulare etc.;
- date cât mai exacte privind ora, locul şi circumstanţele dispariţiei copilului;
- eventuala existenţă a unor probleme de ordin medical ale copilului;
- suspiciuni privind starea de pericol în care s-ar putea afla copilul.
