Siderurgiştii gălăţeni au protestat în Capitală

Siderurgiştii gălăţeni au protestat în Capitală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", a organizat vineri un miting de protest în Bucureşti, faţă de problemele cu care se confruntă siderurgia şi angajaţii care lucrează în acest sector.

Siderurgişti gălăţeni au pichetat sediul Guvernului României, alături de colegi din ţară afiliaţi la Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom.

Câteva zeci de manifestanţi, care au protestat în Piaţa Victoriei, au ieşit din spaţiul special amenajat în faţa Muzeului Antipa, blocând pentru câteva minute unul dintre sensurile de circulaţie din zonă, spre Piaţa Muncii. Protestatarii au fost nemulţumiţi de faptul că nu au mai intrat la discuţii la Guvern.

"După aproape 45 de minute de aşteptare în sediul Guvernului, nu am fost primiţi la discuţii, aşa cum ni se promisese iniţial. Din partea Guvernului am primit promisiunea că vom avea un punct de vedere oficial faţă de revendicările noastre", a declarat vicepreşedintele Metarom, Marius Cornenco.

Sindicaliştii Metarom cer eliminarea taxei de energie regenerabilă (certificatele verzi), modificarea legislaţiei muncii şi a legii pensiilor, intervenţia statului în economie şi implicarea reală a Guvernului, în sensul soluţionării problemelor din industria românească.

Potrivit organizatorilor, la protest au participat aproximativ două sute de persoane.

Protestul s-a încheiat fără alte incidente.

Citit 1811 ori Ultima modificare Duminică, 15 Decembrie 2019 00:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.