Poştaşi la plantat de puieţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De la Maria Munteanu, şefa Oficiului Judeţean de Poştă Galaţi, am aflat că, sâmbătă,  21 martie a.c., începând cu ora 10,00, voluntari din cadrul unităţii pe care o conduce participă la o generoasă acţiune de plantare de puieţi în pădurea Barboşi ce ţine de Ocolul Silvic Hanu Conachi.

Acţiunea este organizată, nici nu se putea altfel, în colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Filiala Galaţi şi face parte dintr-un program de educaţie ecologică iniţiat de Poşta Romană.

Astfel, angajaţi ai Poştei Române sunt încurajaţi să se implice voluntar în programul mai amplu de împădurire denumit „Luna Pădurii” iniţiat de Romsilva în dorinţa de conştientizare a  rolului deosebit de important pe care-l are protecţia mediului înconjurător în dezvoltarea durabilă a României.

Dincolo de aceste cuvinte mari, trebuie spus că, în final, conform programului amintit, urmează ca în întreaga ţară  să se planteze un număr de arbori echivalent cu numărul arborilor tăiaţi pentru producerea celor 130 de tone de hârtie consumată în fiecare an în cadrul Poştei Române.

În perioada următoare, în toate judeţele ţării, în cadrul programului amintit, vor fi plantaţi aproximativ 2.500 de puieţi.

Citit 673 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.