Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
10 comentarii

* Săptămâna aceasta începe popularea cu sturioni a Dunării, în cadrul unui proiect de anvergură câştigat de Universitatea "Dunărea de Jos"


Cea mai importantă campanie de repopulare cu sturioni desfăşurată vreodată pe sectorul românesc al Dunării a început săptămâna aceasta. În decurs de doi ani, în două etape diferite, 180.000 de moruni, păstrugi şi nisetri vor ajunge în apele fluviului, graţie unui proiect european în valoare de peste zece milioane de lei, câştigat de Universitatea „Dunărea de Jos”.
În prima etapă de populare, începută ieri, în Dunăre vor ajunge 90.000 de pui, furnizaţi de firma Beluga Farm Group SRL din judeţul Călăraţi, câştigătoare a licitaţiei organizată în acest scop. Este vorba despre 70.000 de moruni, 10.000 de păstrugi şi 10.000 de pui de nisetru. Primul punct de deversare este la km 600, la Corabia. Apoi, puietul va fi deversat la km 40 – Borcea şi la Km 2 – Isaccea şi Sfântu Gheorghe. Înainte de a fi lăsat liber în apele Dunării, fiecare pui de sturion este marcat individual cu microcipuri, astfel încât să fie monitorizat.
Scopul proiectului câştigat de Universitatea „Dunărea de Jos” este evaluarea supravieţuirii şi răspândirii în Marea Neagră a puilor de sturion, specie ameninţată cu dispariţia din cauza pescuitului excesiv, a degradării habitatelor naturale şi a înrăutăţirii calităţii mediului. „În final, măsurile de conservare instituite în cadrul proiectului sunt menite să conducă la redeschiderea pescuitului comercial al sturionilor, ocupaţie tradiţională pentru comunităţile de pescari de la Dunăre”, ne-a declarat prof. univ. dr. Victor Cristea, managerului proiectului şi directorul Departamentul de Acvacultură şi Ştiinţa mediului de la Universitatea „Dunărea de Jos”.
Parteneri în proiect sunt Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, dar şi institute de cercetare din Bulgaria, Georgia, Turcia și Ucraina.

Citit 2495 ori Ultima modificare Marți, 24 Septembrie 2013 18:25

10 comentarii

  • postat de Alexander leg. a V a Macedonica Miercuri, 25 Septembrie 2013 12:19 92.80.184.*** Link la comentariu
    0
    5

    Beluga Farm Grup SRL a facut o afacere profitabila ,vanzand un pui de sturion cu 55,55 lei ! Literatura de specialitae spune ca sub 0,5% din puii deversati in Dunare supravietuiesc,in conditii normale. Cu pescuit intensiv,pescuit electric ...si braconaj supravietuirea va mult diminuata.Cred ca, repopularea cu specii valoroase se poate face numai dupa ce sunt implementate masuri de combatere severa a braconajului piscicol. In caz contrar se risipesc banii si...cipurile pe experiente complet sortite esecului.

    Raportează
  • postat de Maria Miercuri, 25 Septembrie 2013 11:43 5.13.202.*** Link la comentariu
    1
    3

    Nu am gasit in DEX verbul"a cipa".
    Greu sa fi ziarist ....

    Raportează
  • postat de ana Miercuri, 25 Septembrie 2013 10:59 89.121.153.*** Link la comentariu
    1
    4

    ce logica are ciparea? Se prajesc la fel de bine si nimeni nu manaca aripioarele! Bani aruncati!

    Raportează
  • postat de obiectiv Miercuri, 25 Septembrie 2013 10:38 5.13.172.*** Link la comentariu
    1
    3

    Trebuie oprit pescuitul cu plasele ...10 ani. Orice pescar cu undita a vazut la Dunare cum ii scoate incalciti din plase navodarii.
    .....dar conducatorii n-au interes sa fie sturioni in Dunare, pt. ca isi pierd obiectul muncii cei de la Departamentul de Acvacultură ....nu-i asa?

    Raportează
  • postat de MIMI Miercuri, 25 Septembrie 2013 08:33 5.13.213.*** Link la comentariu
    1
    3

    bucuria celor care dau cu plasele in dunare URAAAAAAAAAAA nici nu apuca sa ajunga la 0.500 gr si sint prinsi si vinduti

    Raportează
  • postat de MIMI Miercuri, 25 Septembrie 2013 08:29 5.13.213.*** Link la comentariu
    1
    3

    bucuria celor care dau cu plasele in dunare URAAAAAAAAAAA

    Raportează
  • postat de HIPI Miercuri, 25 Septembrie 2013 08:12 5.13.213.*** Link la comentariu
    1
    2

    ajutam braconierii sa mai prinda si ei ceva sturioni sa traiasca si ei ,altii cumpara cu proiect de populare dind o gramada de bani pe acest lucru ,ca apoi ce-i care tot intind plasele pe dunare sai prinda si sai vinda. BRAVOOO ROMANIE

    Raportează
  • postat de HIPI Miercuri, 25 Septembrie 2013 08:09 5.13.213.*** Link la comentariu
    1
    4

    ajutam braconierii sa mai prinda si ei ceva sturioni sa traiasca si ei ,altii cumpara cu proiect de populare dind o gramada de bani pe acest lucru ,ca apoi ce-i care tot intind plasele pe dunare sai prinda si sai vinda. BRAVOOO ROMANIE

    Raportează
  • postat de pescar hoinar Miercuri, 25 Septembrie 2013 07:54 82.137.15.*** Link la comentariu
    1
    5

    .......Începe popularea cu sturioni: 180.000 de peşti cipaţi ajung în Dunăre.........iar apoi in plasele braconierilor sau chiar acelor care detin autorizatii de pescuit..:))))

    Raportează
  • postat de buf Miercuri, 25 Septembrie 2013 07:39 5.13.213.*** Link la comentariu
    1
    7

    nu intelg de ce ne inchinta acet lucru, se populeaza dunarea cu sturioni si pe alta parte sint prinsi si vinduti cu 20 lei kg,acei sturioni care asa tamtam sa facut in urma cu citva ani, nu inteleg rostul

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.