Fenomenele ciudate de la Slobozia Conachi, în atenţia specialiştilor/ O echipă de cercetători a ajuns la Izvoarele
Foto: Foto: Teodora Miron

Fenomenele ciudate de la Slobozia Conachi, în atenţia specialiştilor/ O echipă de cercetători a ajuns la Izvoarele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O concluzie, cel mai devreme peste două săptămâni


Fenomenele ciudate care le-au răpit liniştea locuitorilor satului Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, au intrat în atenţia specialiştilor. Trei cercetători ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului au ajuns în weekendul trecut la Izvoarele. Înarmaţi cu aparatură de specialitate, cercetători au stat de vorbă cu oamenii pentru a afla cât mai multe date despre bubuielile şi zguduielile care s-au manifestat în localitate toată săptămâna trecută. „Am avut linişte o zi şi o noapte. Am crezut că am scăpat. Vineri seară însă, pe la ora 19,00, ne-a zdruncinat din nou. S-a simţit ca un cutremur de şase-şapte grade. Nu mai putem dormi. Şi copii sunt foarte speriaţi”, ne-au mărturisit oamenii.

Aparatura, la datorie

După ce au aflat date de la localnici, specialiştii s-au apucat să îşi instaleze aparatura pentru a afla, şi ştiinţific, despre ce este vorba. „Vom lăsa aici aparatul pentru câteva zile. Toate datele se vor înregistra la institutul din Turnu Măgurele. Pe baza acestor date vom putea trage şi o concluzie. Cred că aici vorbim despre un cumul de cauze. Este posibil să fie vorba şi despre cutremure, dar şi despre alte fenomene”, ne-a explicat Victorin Toader, specialist în seismologie.

Cauzele luate în calcul de specialişti sunt multiple. „Putem vorbi şi despre cutremure, săptămâna trecută au fost înregistrate şapte, fiind o zonă cunoscut cu risc seismic. Dar oamenii nu se plâng de cutremure. Este posibil să fie vorba şi despre alunecări de teren, dar şi de la exploatarea petrolieră din zona Schela”, le-a spus Mihai Diaconescu, specialist al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, localnicilor.

Cercetătorii au decis studierea fenomenului din mai multe puncte. Au instalat un aparat în Izvoarele, într-una dintre locuinţele afectate, unul la primăria din Slobozia Conachi şi unul la Negrileşti, zonă cu risc seismic ridicat.  Dacă specialiştii, în urma studiilor, vor ajunge la concluzia că fenomenele de la Izovoarele sunt din cauza alunecărilor de teren, prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, se gândeşte chiar şi la evacuarea populaţiei. „Luăm în calcul şi această posibilitate, dar aşteptăm concluzia cercetătorilor. Este prematur să ne pronunţăm acum”, a explicat prefectul.

Oamenii din Izvoarele sunt parcă un pic mai liniştiţi acum ştiind că specialiştii sunt cu ochii pe localitatea lor. Cercetătorii spun însă că o primă concluzie va putea apărea cel mai devreme peste 14 zile.

 

Citit 3685 ori Ultima modificare Luni, 30 Septembrie 2013 11:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.