Gunoiul de lângă Combinat – strâns parţial

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Primăria Galaţi a reacţionat prompt, Primăria Smârdan „meditează”

În urmă cu circa două săptămâni, „Viaţa liberă” vă informa despre faptul că în apropierea Combinatului au „răsărit” două rampe de gunoi ilegale, prilej cu care atrăgeam atenţia autorităţilor că este necesar să se ia măsuri urgente.

Ei bine, Primăria Galaţi a reacţionat – n-avem ce zice - foarte rapid. Tot gunoiul depozitat ilegal lângă gardul secţiei „Electrică” a ICMRS (pe fostul drum paralel cu linia ferată către triajul Cătuşa) a fost ridicat de către Ecosal. De asemenea, pământul a fost nivelat.

Din păcate, am constatat că oamenii n-au învăţat nimic din asta, iar gunoiul a reînceput să apară. De aceea, credem că n-ar strica niscaiva amenzi pentru cei prinşi asupra faptului.

Un alt aspect jenant este legat de faptul că gunoiul depozitat în apropierea punctului de transformare de lângă Smârdan nu s-a clintit niciun milimetru de pe poziţii.

Terenul este în administrarea comunei Smârdan, poluarea este evidentă, iar Garda de Mediu Galaţi nu va mai avea, în curând, nicio scuză dacă nu-l obligă pe primarul comunei să rezolve problema.

Citit 1559 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.