Galaţiul se împodobeşte de Sărbători / A început montarea instalaţiilor de iluminat festiv
Foto: Foto: Anca Melinte

Galaţiul se împodobeşte de Sărbători / A început montarea instalaţiilor de iluminat festiv
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Serbările Galaţiului bat la uşă, iar până pe 6 decembrie, seara în care ar trebui să se aprindă luminile de sărbătoare în tot oraşul, zilele sunt numărate. Nu-i de mirare că, din weekend, pe strada Brăilei a început montarea instalaţiilor de iluminat festiv.

Gălăţenii care au trecut prin zonă cu puţin înainte de miezul nopţii de sâmbătă spre duminică au avut parte şi de un mic „promo”, una dintre instalaţiile care traversează cea mai importantă arteră a oraşului fiind aprinsă şi oferind o avanpremieră a spectacolului strălucitor care ne aşteaptă. Şi tot la acea oră, cei de la Luxten, ajutaţi de un utilaj Tancrad, montau de zor noi instalaţii pe Brăilei.

Spre deosebire de anul trecut, brăduţii şi steluţele stilizate care împodobesc prima arteră a oraşului arată bine şi ziua, pe lumină. Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, anunţase luna trecută „cheltuim cât trebuie ca să fie un oraş foarte luminat, precum Parisul”.

După cum am aflat de la Emanuela Turcu, şefa de cabinet a edilului, licitaţia organizată de Primărie pentru iluminatul festiv a fost câştigată de Luxten, în consorţiu cu SC MK Illumination SRL Hunedoara, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Primăria va plăti aproximativ 2,3 milioane de lei pentru închirierea de ornamente şi ghirlande luminoase pentru pomul de Crăciun şi de instalaţii de iluminat festiv echipate cu LED. Vor fi iluminate festiv nu mai puţin de 31 de străzi din oraş, dar şi mai mulţi brazi de Crăciun.

Citit 4370 ori Ultima modificare Duminică, 17 Noiembrie 2013 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.