Aproape 150 de pasageri ai unei aeronave Wizz Air, care trebuiau să ajungă la Roma, au fost blocaţi mai bine de 14 ore pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, după ce avionul în care se aflau a revenit, duminică, la sol, ca urmare a unei defecţiuni la trenul de aterizare.
Cei 149 de pasageri s-au îmbarcat luni, în jurul orei cinci dimineaţa, într-un alt avion al companiei Wizz Air, după ce duminică, trebuiau să plece la Roma, însă aeronava în care se aflau a avut o defecţiune. Cursa era programată iniţial, pentru duminică la ora 13.30, avionul a decolat însă la ora 14.00. „După 20 de minute ne-au anunţat că va trebui să ne întoarcem la Timişoara din cauza unei defecţiuni tehnice la trenul de aterizare care a rămas deschis”, a declarat unul dintre pasageri.
Imediat după, piloţii au luat decizia să se reîntoarcă pe pista aeroportului din Timişoara, pentru siguranţa pasagerilor. „Avionul Wizz Air a avut o semnalizare la bord prin care piloţii erau informaţi că trenul de aterizare nu s-a escamotat”, au declarat reprezentanţii aeroportului, potrivit cărora pasagerii trebuia să plece duminică noapte spre destinaţia Roma.
Acesta nu este singurul incident de acest gen. În 18 martie, o cursă Wizz Air Timişoara-Barcelona a fost anulată, zeci de pasageri au fost nevoiţi să plece, pe cheltuiala lor, la Arad, pentru a ajunge la Barcelona, cu o altă aeronavă. Atunci, avionul Wizz Air s-a lovit de bucăţi de asfalt de pe pista aeroportului care a intrat în reparaţii.