MApN repară din nou aeronavele de luptă MIG 21 LanceR, pentru a-şi putea respecta angajamentele NATO

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

MApN va face reparaţii din nou la aeronavele de luptă MIG 21 LanceR, ce ar fi trebuit scoase din uz până în 2011, în încercarea de a respecta angajamentele NATO până în anul 2013, a declarat şeful Forţelor Aeriene, Ion Stanciu, pentru NewsIn.

Ion Stanciu a afirmat că avioanele MIG 21 LanceR vor intra, începând cu acest an, într-un amplu program de modernizare. "La nivelul SMFA (n.r. Statul Major al Forţelor Aeriene), Serviciul Logistic a întocmit un plan de mentenanţă, care cuprinde măsuri de generare şi regenerare resursă tehnică a aeronavelor MIG 21 LanceR, care execută Serviciul de Luptă-Poliţie Aeriană, astfel încât acest serviciu să se execute în condiţii de deplină securitate, inclusiv în anul 2013", a spus şeful SMFA.

Practic, aceasta este soluţia găsită de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale pentru ca România să îşi respecte angajamentele luate faţă de NATO. "Priorităţile Forţelor Aeriene sunt generate de îndeplinirea obiectivelor ce revin României în cadrul Alianţei, de executare a Serviciului de Luptă-Poliţie Aeriană şi Serviciului de Intervenţie Umanitară, dar şi de îndeplinire a programului de instruire în zbor a personalului navigant, în condiţii de deplină securitate", a spus Ion Stanciu.

Şeful Forţelor Aeriene precizează, însă, că procesul de modernizare se va realiza treptat şi nu va cuprinde întreaga flotă de MIG-uri, ci doar varianta "aer-aer", pentru a se putea realiza Serviciul de Poliţie Aeriană. "Prin regenerarea resursei tehnice a avioanelor MIG 21 LanceR, varianta aer-aer, în anii 2009, 2010 şi chiar 2011, Forţele Aeriene vor putea asigura îndeplinirea SL-PA (n.r. Serviciul de Luptă-Poliţie Aeriană) până în anul 2013 inclusiv", a declarat Ion Stanciu.

Întrebat despre posibilitatea ca România să ceară sprijinul aliaţilor din NATO pentru realizarea Serviciului de Luptă şi Poliţie Aeriană, generalul Ion Stanciu a răspuns că "ar fi pentru prima dată, în istoria modernă, când România ar apela la ajutorul militar pentru îndeplinirea unor angajamente asumate". 

Totuşi, chiar şi după ce vor fi modernizate, MIG-urile îşi vor putea îndeplini misiunile cu "unele limitări", potrivit lui Ion Stanciu. "Prin regenerarea resursei tehnice, la intervalele stabilite de producător, acestea pot executa misiunile la nivel NATO, ce revin Forţelor Aeriene în condiţii de deplină securitate, cu unele limitări, legate în special de raza tactică de acţiune", a adăugat şeful Aviaţiei Militare.

Stanciu a mai spus că, în prezent, o parte din flota de avioane de luptă MIG 21 LanceR sunt indisponibile, din cauza unor defecţiuni. "Vorbind despre fiabilitatea avioanelor de luptă, rata de apariţie a unui defect este de 1 la 6 ore de zbor (calculată analitic), fiind normal pentru această categorie. Totuşi, au fost constatate, în ultimul timp, apariţii de defecte în special la sistemul de avionică, ce nu au apărut până acum. Acest lucru a avut ca rezultat indisponibilizarea aeronavelor pentru o perioadă mai lungă", a afirmat Ion Stanciu.

Soluţia MApN în privinţa avioanelor de luptă nu ar fi viabilă, spun specialiştii

Specialişti militari contactaţi de NewsIn sunt de părere că prelungirea ciclului de viaţă pentru aeronavele MIG 21 LanceR este riscantă şi afectează siguranţa piloţilor. "Absolut totul va fi făcut pe riscul nostru. Greu de zis dacă piloţii vor mai fi în siguranţă, pentru că întotdeauna când ceva îmbătrâneşte dă defecte care nu au fost întâlnite niciodată în nicio carte sau descriere tehnică", au declarat aceştia.

De asemenea, experţii militari susţin că, odată ce avioanele ies din uz, producătorul va fi absolvit de orice responsabilitate, aceasta transferându-se integral către MApN. "Asta este pe riscul celui care îşi permite acest lucru. Din momentul acesta, constructorul îşi ia mâna de pe tine. Cu alte cuvinte, după ce li se termină ciclul de viaţă, orice problemă care apare nu îi mai interesează. Ei nu mai răspund în mod direct, întreaga responsabilitate va aparţine SMFA", spun experţii militari.

Potrivit unor surse din Aviaţia Militară, repararea acestor aeronave este costisitoare şi greu de realizat de către Forţele Aeriene în condiţiile bugetului din acest an. "Avionul a fost modernizat. Toată avionica şi aparatura de bord a fost schimbată atunci (n.r. 1993). Ei bine, şi aceea se termină de acum încolo, şi garanţia şi banii pentru exploatare şi, ca urmare, apar defectele pentru că este aparatură electronică care este exploatată în orice fel de condiţii de timp şi de vreme, de multe ori foarte complicate. Unele dintre ele au un ciclu de reparaţie destul de lung şi destul de costisitor. Adică cel mai important calculator de bord poate fi reparat, aşa cum zice constructorul, cam în opt-zece luni şi cu costuri serioase. Ca urmare, în condiţiile bugetului de acum nu se poate rezolva această problemă bătând din palme. Absolut, aceste avioane vor rămâne indisponibile", susţin sursele.

Surse din Aviaţia Militară au mai afirmat că decizia de reparare a MIG-urilor a fost luată încă de când la conducerea Forţelor Aeriene se afla generalul Constantin Croitoru şi a fost motivată prin faptul că nu existau perspective pentru luarea unei hotărâri în privinţa achiziţionării noului avion multirol. "Înainte să plece de acolo, generalul Croitoru stabilise că, începând cu 2009, pentru un număr de aeronave să se facă un fel de reparaţie capitală şi să le mai prelungească limitat ciclul de viaţă. Cu alte cuvinte, cu nişte controale suplimentare şi cu reparaţii suplimentare le mai prelungim ciclul de viaţă cu un an maxim doi", au spus sursele.

Reparaţiile MIG-urilor ar urma să fie făcute la Bacău

Modernizarea MIG-urilor ar trebui făcută la fabrica Aerostar Bacău, însă directorul acesteia nu a confirmat intenţia MApN în acest sens. "Păi de ce? Aveţi vreo informare că trebuie să primim noi vreo solicitare de la MApN? Ei ştiu ce planificare au, ce resurse au, ce buget şi ce vor să facă. Noi suntem prestatori de servicii, dacă vor veni, vom face", a declarat, pentru NewsIn, Grigore Filip.

În 1993, a fost semnat primul contract de modernizare pentru aeronavele de producţie sovietică MIG 21. Astfel, pe 23 mai 1993, a fost semnat contractul prin care Elbit Systems din Haifa, Israel, se obliga să modernizeze 110 avioane MIG 21.

Contractul era intermediat de statul român prin firma Aerostar Bacau, iar beneficiarul modernizării era Statul Major General al Armatei. Valoarea iniţială a contractului a fost de aproximativ 350 de milioane de dolari, iar avioanele urmau să fie gata în 1997. În cele din urmă, programul de modernizare a costat peste 500 de milioane de dolari, iar procesul de "cosmetizare" a avioanelor s-a încheiat în anul 2002.

În prezent, Forţele Aeriene au în dotare un număr de 74 de aeronave MIG, dintre care aproximativ 50 sunt în exploatare.

Începând cu anul 1993, opt piloţi şi-au pierdut viaţa în accidente provocate de prăbuşirea mai multor avioane MIG-21 în diverse zone ale ţării, precum Timişoara, Olt, Bacău, Teleorman, Cluj sau Constanţa.

MIG-urile s-au dovedit periculoase chiar şi atunci când nu s-au prăbuşit. Astfel, la jumătatea lunii octombrie 2002, o bombă din dotarea unui avion MIG 21 Lancer aflat în zbor a căzut la aproximativ 70 de metri de principalul parc de rezervoare al Petrom Bacău. Ulterior, s-a stabilit că societatea Aerostar Bacău a conectat, în planul de modernizare a avioanelor de vânatoare MIG-21 Lancer, un conductor greşit de la trenul de aterizare la bombă. Astfel, când retrăgea trenul de aterizare, cădea bomba.

Citit 1258 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.