Echipajele de Poliţie Rutieră, prezente în aceste zile în număr sporit pe străzi, nu trec cu vederea nicio abatere. Numeroşi conducători auto au fost opriţi în trafic, mulţi dintre ei fiind prinşi circulând în neregulă. În decurs de numai câteva ore, doi şoferi au avut ghinionul ca poliţiştii să "ghicească" faptul că se urcaseră la volan sub influenţa alcoolului. Unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani, a fost oprit pe strada Domnească. Bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care agenţii au încercat să afle cât băuse, dar nu au reuşit, deoarece individul a refuzat să sufle în fiolă. Nici testul documentelor nu l-a trecut cu bine, pentru că omul nu avea permis. Şoferul recalcitrant a fost dus la spital pentru probe biologice, el fiind cercetat penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului. Pentru cea de-a doua faptă va trebui să dea socoteală şi un gălăţean de 43 de ani, depistat în traficul de pe strada 1 Decembrie 1918. Omul s-a supus testării cu aparatul Drager, care a arătat o alcoolemie de 0,49 la mie în aerul respirat. Analizele vor releva şi în cazul său valoarea reală a îmbibaţiei alcoolice, care îl va lăsa o perioadă fără permisul de conducere.
Şoferi, atenţie cum vă urcaţi la volan! Echipajele rutiere stau cu fiola pregătită Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Incident feroviar evitat la mustață! Un tren plecat din Galați a fost trimis într-o direcție greșită Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile Unde sunt amplasate astăzi radarele Cine sunt cei mai buni polițiști ai anului din Galați Mobilizare majoră pentru un „accident” feroviar în Gara Galați
Mai multe din această categorie:

