PROGRAMUL COMPLET al Festivalului "Dunărea noastră"/ Unde şi cum ne distrăm în weekend

PROGRAMUL COMPLET al Festivalului "Dunărea noastră"/ Unde şi cum ne distrăm în weekend
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În acest sfârşit de săptămână, în perioada 27-28 iunie, gălăţenii vor avea ocazia să participe la un eveniment de mare amploare – aceştia se vor distra pe cinste la prima ediţie a Festivalului „Dunărea noastră” care se anunţă a fi unul de pomină. Festivalul, care este organizat de Primăria Municipiului Galaţi, în colaborare cu Fun Time Production, se doreşte a deveni unul anual.

Banner uriaş cu informaţii despre Dunăre

Unul dintre principalele puncte de atracţie a acestui inedit eveniment va fi un banner uriaş, cu  lungime de 286 de metri, la scara 1:10.000 amplasat pe Faleza Dunării. Acest banner are rolul de a oferi informaţii cu privire la ţinuturile parcurse de Dunăre, de la izvor şi până la vărsarea în Marea Neagră, la legătura dintre zonele prin care trece fluviul, la viaţa comunităţilor străbătute de acesta, date cu caracter geografic, istoric, turistic şi economic, precum şi evidenţierea oraşului Galaţi în acest context.

Numeroase activităţi derulate

În cadrul evenimentului, gălăţenii vor avea ocazia să viziteze şi o serie de expoziţii interesante organizate pe Faleză, ce vor avea tema specifică unui oraş dunărean: machete navale, machete ale unor clădiri relevante din istoria municipiului Galaţi, proiecte de arhitectură, fotografie, cărţi. Expozanţii vor fi prezenţi la standuri şi vor oferi trecătorilor toate informaţiile necesare cu privire la articolele prezentate.

De asemenea, iubitorii de tenis se vor bucura şi ei întrucât organizatorii au inclus în programul Festivalului „Dunărea noastră”, pe întreaga perioadă a acestuia, şi un turneu de tenis pentru amatori ce va avea loc la Viva Club. Evenimentul va fi organizat după modelul celor pentru profesionişti, şi vor fi prezenţi mai mulţi tenismani amatori din ţările şi localităţile străbătute de Dunăre. Tot în cadrul Festivalului, şi fotografii vor avea ocazia să se afirme – orice pasionat de arta fotografică poate participa la concursurile cu temele oraşul Galaţi sau spectacolele de artificii din 28 şi 29 iunie. Pe 29 iunie, la Elice, trecătorii vor avea ocazia să fie martorii unui flash-mob de mare amploare, iar tot atunci va avea loc şi o cursă de vâslit între Galaţi şi Brăila.

Concerte incendiare cu artişti români

Fiecare seară a evenimentului se va încheia cu concerte live susţinute de artişti români consacraţi, începând cu ora 19,30. Pe 27 iunie, pe scena de la Elice vor urca DJ Vali Bărbulescu, Anda Adam, DJ Project şi binecunoscuta formaţie 3 SudEst. În cea de-a doua seară, vor cânta live DJ Liviu Hodor, CRBL, şi formaţia Vama. La finalul concertelor, celor prezenţi li s-a pregătit o surpriză – Pyro Events Team Fireworks Design, un lider al spectacolelor de artificii din ţară, va oferi un spectacol de 20 de minute, pe care mulţi dintre gălăţeni şi-l vor aminti cu drag, întrucât tematica se înscrie în cea a Festivalului. În ultima zi a Festivalului "Dunărea noastră", 29 iunie, gălăţeanul Vasile Şeicaru va cânta din nou în oraşul natal cele mai iubite melodii folk, după care va urma binecunoscuta formaţie Compact şi apoi trupa Voltaj. De data aceasta, la încheierea evenimentului, Pyro Vision din Austria a pregătit un show cu totul şi cu totul inedit – un spectacol de artificii, însoţit de un mixaj de melodii cunoscute, din repertoriul internaţional, dar şi de celebrul vals al lui Iosif Ivanovici „Valurile Dunării”.

Tot în cadrul Festivalului, va fi organizată şi o recepţie VIP, ce va avea loc la bordul unei nave de agrement ce va naviga pe fluviu, în zona Galaţiului. Aici vor fi prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor centrale şi locale şi ai oraşelor străbătute de Dunăre, ai asociaţiilor non-guvernamentale şi ai ambasadelor ţărilor dunărene.

CITEŞTE ŞI: Joi, SĂRBĂTORIM Ziua Drapelului Naţional/ IATĂ programul manifestărilor

Citit 7714 ori Ultima modificare Joi, 26 Iunie 2014 09:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.