La Tecuci: EXERCIŢIU de pregătire în caz de CUTREMUR

La Tecuci: EXERCIŢIU de pregătire în caz de CUTREMUR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a organizat ieri un exerciţiu tactic pe tema “Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui seism”. Întregul exerciţiu a avut la bază un scenariu, conform căruia, în urma unui cutremur, cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, din zona seismică Vrancea, urmat de două replici de 6,5, respectiv 5,8 grade pe scara Richter, cele mai afectate judeţe au fost Galaţi, Bacău, Buzău, Vrancea şi Bucureşti. În judeţul Galaţi, Tecuciul a fost cel mai afectat, aici fiind puse în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, alertă nivel ROŞU. ”Scopul exerciţiului a fost perfecţionarea pregătirii personalului structurii de management (Grupa operativă şi Comandamentul Operaţional) prin antrenarea acestora  în conducerea şi coordonarea activităţilor manageriale, privind gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui cutremur de intensitate mare”, ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.  

Pentru reuşita acestui exerciţiu şi-au dat mâna pompierii gălăţeni, reprezentanţii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Tecuci, poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, angajaţi ai ambulanţei şi ai SMURD, militari din Garnizoana Galaţi, dar şi angajaţi ai Distrigaz SA, Electrica SA, SC Apa Canal Sa şi ai Comisariatului Gărzii de Mediu Galaţi.

Foto arhivă Teodora Miron: Imagini de la un exerciţiu tactic similar de la Galaţi

Citit 1130 ori Ultima modificare Joi, 26 Iunie 2014 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.