(VIDEO) TONE DE LEGUME CONFISCATE de poliţişti la Matca. A fost nevoie de INTERVENŢIA MASCAŢILOR

(VIDEO) TONE DE LEGUME CONFISCATE de poliţişti la Matca. A fost nevoie de INTERVENŢIA MASCAŢILOR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comercianţii din zona Matca - Tecuci au fost verificaţi şi controlaţi de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Galaţi. În urma acestor controale, la care au participat şi jandarmi, au fost indisponibilizate şi ridicate în vederea confiscării 16.597 de kilograme de legume. Marfa, în valoare totală de 16.600 de lei, a fost confiscată de la comercianţii care nu au putut prezenta documente legale.

Poliţiştii nu au fost primiţi foarte bine de comercianţii din zonă, aceştia devenind recalcitranţi, motiv pentru care a fost nevoie şi de intervenţia luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au asigurat ordinea şi liniştea publică. Cei vizaţi de control s-au plâns că nu îşi pot desfăşura liniştiţi activitatea, fiind verificaţi foarte des de poliţişti.

În atenţia oamenilor legii, care au în vizor eradicarea evaziunii fiscale, nu s-au aflat însă doar comercianţii din zona Matca - Tecuci, ci şi cei care îşi vând marfa în pieţele gălăţene. „În urma organizării unui filtru rutier pe Calea Prutului, poliţiştii au depistat un bărbat de 34 ani, care transporta cu un autoturism 592 kilograme de legume (morcov, ceapă şi roşii) destinate comercializării, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă”, ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Şi în acest caz a fost dispusă confiscarea mărfii, comerciantul fiind sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990 republicată.

CITEŞTE ŞI: Costuri de producţie mai mari pentru legume, la Matca

Citit 6568 ori Ultima modificare Joi, 04 Septembrie 2014 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.