(VIDEO) EFECTELE CUTREMURULUI/ Cartiere FĂRĂ APĂ şi FĂRĂ CURENT ELECTRIC, ferestre SPARTE, lifturi blocate şi gălăţeni speriaţi
Foto: Sursa Foto: Facebook.com

(VIDEO) EFECTELE CUTREMURULUI/ Cartiere FĂRĂ APĂ şi FĂRĂ CURENT ELECTRIC, ferestre SPARTE, lifturi blocate şi gălăţeni speriaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cutremurul de sâmbătă seară a creat probleme în mai multe localități din județul Galați, dar și în municipiu. La o oră de la producerea seismului, centrul orașului era în beznă. Și rețelele de telefonie mobilă au avut probleme. ”Mai multe localități din nordul județului au rămas fără energie electrică, dar nu avem un număr exact. Se lucrează la centralizarea datelor. Au fost semnalate probleme și la alimentarea cu apă în cartierele Micro 16, Țiglina 1, Țiglina 2 și Micro 21. S-au blocat trei lifturi, dar din fericire nu aveau persoane în ele. La Numărul Unic de Urgență 112 nu au venit apeluri pentru a fi semnalate efectele cutremurului”, ne-a declarat colonelul Cristinel Radu, purtător de cuvânt al ISU Galați.

 

Iată cu s-a resimţit cutremurul într-un fast food şi un magazin alimentar din Galaţi

 

Oamenii s-au speriat destul de tare, unii dintre ei suferind diferite leziuni din cauză că au încercat să își protejeze bunurile sau să iasă din casă. ”S-au prezentat numeroși pacienți cu diferite contuzii în urma atacurilor de panică suferite la domiciliu. A fost un singur pacient cu atac de panică transportat de SMURD. Restul persoanelor au fost cu entorse de gleznă, cu plăci tăiate, oricum traumatisme minore. Într-o oră, au fost șapte sau opt pacienți”, ne-a explicat Adrian Malacu, medic UPU-SMURD. 

În timpul seismului, o fereastră de la etajul patru al clădirii unde își au birourile cei de la firma Arcada s-a spart. ”S-a simțit foarte tare. Nu sunt alte pagube. Bine că nu era nimeni pe stradă în acel moment”, ne-a spus un angajat al firmei.

Un seism destul de puternic şi lung a zguduit casele gălăţenilor sâmbătă, la ora 21,14. DETALII AICI ==>> http://www.viata-libera.ro/eveniment/61147-galati-viata-libera-cotidian-update-cutremur-destul-de-puternic-resimtit-la-galati-sa-ne-asteptam-la-replici-potrivit-specialistilor

Citit 9509 ori Ultima modificare Luni, 24 Noiembrie 2014 23:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.