Senatorii şi deputaţii vor câştiga aproape 13 salarii minime pe economie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Muncii a propus ca salariile senatorilor şi deputaţilor să reprezinte 12,95 salarii minime pe economie, primul ministru ar putea câştiga 14,5 salarii minime, în timp ce un procuror şi un judecător de tribunal vor putea avea un venit maxim de nouă ori mai mare decât salariul minim.

Drepturile salariale ale unui senator şi deputat erau în luna decembrie 2008 de 6.994 lei, iar cele ale primului ministru, de 8.817 lei, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 199/2008 şi Ordonanţei Guvernului nr.10/2008, actualizate.

După noua grilă de salarizare, senatorii şi deputaţii ar urma să câştige cu aproape 800 de lei mai mult faţă de venitul actual - respectiv 7.770 lei (cât reprezintă 12,95 salarii minime pe economie, de 600 de lei).

În schimb, salariul premierului ar urma să scadă cu aproape 100 de lei, de la 8.817 lei până la 8.700 lei, cât reprezintă 14,5 salarii minime pe economie.  

În propunerea prezentată joi de Ministerul Muncii sindicatelor se prevede ca vicepremierul să aibă un coeficient în grila unică de salarizare de 14 (8.400 lei, la salariul minim actual), la fel ca şi vicepreşedinţii Camrei Deputaţilor şi ai Senatului.

Un ministru ar putea câştiga la fel ca preşedinţii comisiilor permanente din Parlament, respectiv 13,7 salarii minime pe economie (8.220 lei, calculat la salariul minim actual), iar un secretar de stat a fost trecut pe aceeaşi treaptă de salarizare cu un senator şi un deputat, cu un coeficient de 12,95.

Liderii grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor vor câştiga în următorii ani 13,2 salarii minime pe economie, mai puţin decât vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), ce au un coeficient în grilă de 13,3.

Un judecător la ÎCCJ ar putea câştiga mai puţin decât Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie, având un coeficient de 12,25, faţă de 12,75 salarii minime pe economie.

În schimb, un procuror general de Curte de Apel va câştiga la fel ca un procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, respectiv 10,10 salarii minime pe economie.

Ministerului Muncii propune ca salariile preşedinţilor de tribunal să fie la acelaşi nivel cu cele ale judecătorilor şi ale procurorilor de la Curtea de Apel, cu un coeficient de 9,5 salarii minime pe economie. Un procuror şef de birou la Tribunal ar urma să aibă în viitor venituri mai mari decât un judecător de tribunal, respectiv 9,25, faţă de 9 salarii minime pe economie.

În cadrul întâlnirii de joi de la Ministerul Muncii, sindicatele şi reprezentanţii ministerelor au convenit să se întâlnească din nou marţi la ora 10:00, când sunt aşteptate propunerile din partea tuturor ministerelor pentru includerea în grila de salarizare a funcţiilor aferente. 

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu a declarat, la finalul discuţiilor cu sindicatele, că anumite funcţii din armată, servicii şi MAI ar putea rămâne secrete în vederea elaborării Legii unitare de salarizare, urmând ca doar veniturile angajaţilor din aceste structuri să fie făcute publice, "pentru a păstra modul de salarizare transparent".

"Vor avea un venit minim şi maxim în funcţie de grade, însă anumite funcţii nu pot fi făcute publice, întrucât există convenţii semnate la nivel internaţional care nu permit acest lucru", a spus Mocanu.

Citit 540 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.