Sudor căzut de la peste 5 metri, în Ţiglina

Sudor căzut de la peste 5 metri, în Ţiglina
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un sudor în vârstă de 33 de ani a căzut, ieri după-amiază, de la peste cinci metri, în Ţiglina 1. Un echipaj SMUD a intervenit, i-a acordat bărbatului ajutor medical de urgenţă şi l-a transportat la Spitalul Judeţean. «Pacientul prezenta o fractură de bazin şi o fractură deschisă de humerus (os lung al braţului – n.r.) », ne-a declarat coordonatorul departamentului UPU-SMURD Galaţi, dr. Angel Trifan. Bărbatul, Iulian G., este acum internat în secţia de Terapie Intensivă.

S-a rupt balustrada

Detalii suplimentare ne-a oferit directorul-executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Ionel Petrea."Evenimentul a avut loc la ora 15.45. Bărbatul lucra cu contract de muncă pe post de sudor. Cauza accidentului a fost ruperea unei balustrade, ceea ce indică faptul că schela pe care lucra nu era corespunzătoare. Balustrada respectivă nu trebuia să se rupă. În prezent, evenimentul este cercetat de o comisie a angajatorului, Arcada Company", a precizat Ionel Petrea.

Dumnezeu ţine cu el!

"Bărbatul are multe fracturi, la nivelul coloanei, al costelor, bazinului şi humerusului.  Deasemenea, are un cheag post-traumatic în zona rinichilor. Totuşi, când Dumnezeu ţine cu cineva, chiar ţine. Contează şi faptul că este tânăr. Putem spune, deci, că starea sa generală este bună, în prezent", a apreciat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

 

 

Citit 1193 ori Ultima modificare Duminică, 09 Octombrie 2011 08:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.