Fetiță moartă într-o hazna, lângă Tecuci

Fetiță moartă într-o hazna, lângă Tecuci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O copilă de nici un an și jumătate a căzut într-o hazna din curtea unei case din satul Salcia, comuna Umbrărești, și a decedat, vineri după-amiază, cu puțin după ora 16.00. Potrivit primelor informații, haznaua era acoperită cu o placă de beton, pe care echipele de intervenție au trebuit să o spargă pentru a ajunge la fetiță. Din păcate, copila nu a mai putut fi salvată.

"Au intervenit la fața locului mai multe structuri. Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul Județean de Ambulanță. A venit și elicopterul SMURD, pentru a o putea transporta pe victimă la București, în caz de necesitate. Din păcate, după ce a fost scoasă din hazna, copila nu prezenta semne vitale", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.

"Echipajul nostru era deja pe teren, efectuând o externare. S-a dat prioritate intervenției anunțate de la Salcia, unde deja se intervenea. Din păcate, nici efectuarea manevrelor de resuscitare nu a dat rezultate, iar fetița a decedat", a declarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Galați, dr. Mihai Polinschi.


CITEŞTE ŞI despre cazul COPILULUI MORT de la Băneasa

Citit 2301 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Aprilie 2015 12:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.