ISU, Poliţia Locală şi Jandarmeria, noi membri ai ATOP

ISU, Poliţia Locală şi Jandarmeria, noi membri ai ATOP
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Structura Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), organism cu rol consultativ care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţului, a fost modificată, de curând, printr-un proiect de hotărâre adoptat de aleşii judeţeni. Practic, numărul membrilor ATOP a fost suplimentat, odată cu modificarea legislaţiei în vigoare, iar, mai nou, din structura entităţii fac parte şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria şi Poliţia Locală.

Conform proiectului de hotărâre adoptat de aleşii judeţeni, cele trei instituţii vor fi reprezentate în ATOP de Marin Paţanghel (inspectorul şef al ISU Galaţi), Dănuţ Vasilică (inspectorul şef al Jandarmeriei Galaţi) şi Mihai Manoliu (directorul Poliţiei Locale).

Până de curând, ATOP era constituită din şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefectul, şase consilieri din cadrul CJ şi trei reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de preşedintele CJ. Preşedintele ATOP este consilierul judeţean Dorin Butunoiu (PSD).

Pentru activitatea din cadrul ATOP, membrii structurii primesc lunar o indemnizaţie de câteva sute de lei.

Citit 2133 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Iunie 2015 15:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.