Astăzi, 23 iulie, toate asociaţiile de proprietari care au încheiat contracte cu Calorgal ar trebui să beneficieze de apă caldă, după cum au dat asigurări reprezentanţii Calorgal şi Electrocentrale.
Miercuri, 22 iulie, în jurul prânzului, doar un punct termic mai era nefuncţional, din cele 90 care deservesc asociaţiile. Este vorba despre cel care alimentează blocurile "Plombă" şi "Ialomiţa", dar nu numai, de pe strada Domnească. Aşa se face că imobilele respective nu primeau apă caldă, însă reprezentanţii Calorgal au ţinut să precizeze că problema urma să fie rezolvată în cursul zilei de ieri.
Până miercuri, 372 de asociaţii de proprietari încheiaseră contracte cu Calorgal, pentru a putea beneficia de apă caldă. Acestea au în componenţă 54.890 de apartamente, dintre care 43.998 racordate la sistemul centralizat (conform unei statistici a Calorgal, în care nu figurează şi apartamentele debranşate fără aviz), iar aproximativ 10.600 de apartamente sunt nelocuite.