Un artist bucureştean a dat viaţă unui perete ponosit din Galaţi

Un artist bucureştean a dat viaţă unui perete ponosit din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Toţi cei care au avut drum prin zona centrală a oraşului, în speţă pe strada Nicolae Bălcescu, şi nu erau prea ocupaţi cu privitul în ecranul smartphone-ului sau al tabletei, ori prea obosiţi de atâtea gânduri referitoare la ce va fi pe masă în ziua respectivă sau în următoarele, au putut admira un graffiti imens, pe peretele clădirii pe care, până acum, se afla doar peştele plin de bani, care părea să înghită urbea. Dar cine este cel care a muncit cu vopselurile pentru a da viaţă acelui perete?

"Am studiat arhitectura, dar pictura murală e ceea ce îmi place"

Îl cheamă Obie Platon, nume pe care multe persoane îl confundă cu un pseudonim, are doar 30 de ani şi este din Bucureşti. În încercarea de a afla mai multe despre cel care a adus un strop de culoare pe pereţii trişti ai Galaţiului, l-am căutat şi i-am pus câteva întrebări. "Am fost invitat de asociaţia PlusMinus, în cadrul unui festival anual de artă. Am primit cu bucurie această invitaţie, pentru că am vrut să marchez un nou punct pe harta muralelor, dar şi pentru că era o bună oportunitate să vizitez Galaţiul", ne-a povestit artistul.

Tânărul este unul dintre primii membri ai mişcării Graffiti din România, un fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Chiar dacă este sancţionabil prin lege, ceea ce fac artiştii în graffiti a trecut la stadiul de artă, iar în multe oraşe din ţară există blocuri întregi pline de astfel de exprimări artistice.

"Am studiat arhitectura, dar am fost şi foarte activ în pionieratul fenomenului graffiti, înainte ca acesta să devină StreetArt şi pictură murală. Imaginea de pe respectivul perete din Galaţi îl înfăţişează pe zeul Dunării, căruia îi curge apa prin vene. Acesta este pus în postura de a trata celebrul peşte intoxicat şi poluat", ne-a mai spus Obie Platon.

Pentru că aceasta a fost prima sa vizită în Galaţi, dar şi pentru că gălăţenii cu care am stat de vorbă au părut impresionaţi de viziunea artistului, tânărul Obie Platon ne-a promis că se va mai întoarce în oraşul nostru şi cu alte idei, dacă va mai fi invitat. Până atunci, gălăţenii pot admira pictura sa pe strada Nicolae Bălcescu, în apropierea parcului din zona Albatros.

Citit 6194 ori Ultima modificare Vineri, 02 Octombrie 2015 15:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.