Gică Popescu: Nu am fost colaborator al Securităţii, am semnat doar o hârtie în interes naţional

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul internaţional român Gheorghe Popescu a declarat, luni, că nu a colaborat niciodată cu Securitatea, aşa cum presa a dezvăluit, şi că a semnat o singură notă, înaintea meciului cu AS Monaco din toamna anului 1985, prin care asigura că va apăra interesul naţional.

"Singura oară când am avut contact cu Securitatea a fost înaintea meciului din deplasare AS Monaco (n.r. s-a disputat pe 2 octombrie 1985) şi cei de acolo mi-au pus să am grijă că vom fi contactaţi de români care trăiesc acolo pentru a ne propune să nu ne mai întoarcem în ţară. M-au spus să semneze o notă prin care voi apăra interesul naţional. Dar nici vorbă să fi colaborat cu Securitatea. Şi acum dacă mi-ar spune să semnez ceva în interes naţional, aş face-o imediat, dar nu sunt securist", a declarat Popescu.

Acesta susţine că scrisul din notele informative publicate seamănă izbitor cu al său şi este convins că cel care le-a redactat era un ofiţer de securitate care îl urmărea în permanenţă: "Mă frapează faptul că într-una dintre note scrisul seamnă mult cu al meu din acea perioadă. Doar litera j nu seamnă, în rest e aproape identic. Bag mâna în foc că nu am scris eu, altfel îmi aduceam aminte. Nu a fost doar o notă, ci mult mai multe, era imposibil să uit. Unul dintre securiştii care se ocupau de echipă mă urmărea în permanenţă, mă aştepta în faţa casei, dar de fiecare dată îl ocoleam. Probabil din cauza asta, ca să îşi justifice activitatea, a scris acele note informative. Dosarul este fabricat, probabil neavând note de la mine, le scriau ei. După 1989, nici nu l-am mai văzut pe acel om pe care îl uram".

Gică Popescu spune că în următoarea perioadă va face toate demersurile pentru a-şi dovedi nevinovăţia. "Am muncit enorm pentru imaginea mea, chiar dacă am făcut şi greşeli pe care mi le asum. Dar nu am fost niciodată colaborator sau informator al Securităţii. O să demontez acest lucruri chiar dacă răul s-a făcut, dar începând de marţi voi începe toate procedurile pentru a demonstra că nu am nicio legătură. Sunt convins că e o chestie livrată, nu am nicio treabă cu Securitatea", a adăugat actualul om de afaceri.

Fostul fundaş al Barcelonei este extrem de dezamăgit de aceste acuze şi afirmă că nu a mai avut o stare psihică atât de proastă de la eliminarea naţionalei în sferturile CM 1994, lăsând să se înţeleagă că în spatele acestor materiale s-ar afla oameni importanţi din lumea fotbalului. "Cineva are interesul să îmi strice imaginea, mă miră mult că această bombă de presă a apărut în două cotidiene în acelaşi timp. E o minciună livrată de cineva. O stare ca cea de azi nu am mai avut-o de la meciul cu Suedia din 1994, când am pierdut. Nu m-am mai simţit atât de mâhnit şi supărat. Nu vreau să mă gândesc la Mircea Sandu, dar nu cred în coincidenţe", a afirmat acesta.

În urma declanşării acestui scandal, Popescu a anunţat că sunt şanse mari să candideze anul viitor la alegerile pentru şefia FRF chiar dacă sunt persoane care încearcă să îl împiedice: "Chiar dacă până acum nu ştiam dacă voi candida sau nu, acum s-au întors lucrurile, mă gândesc foarte serios să o fac. Am conştiinţa împăcată, nu sunt vinovat cu nimic. Cineva face tot posibilul pentru a-mi strica imaginea. Nu vreau să spun că în spatele acestor subiecte ar fi FRF, dar am mai spus că nu cred în coincidenţe".

Cu 115 selecţii în echipa naţională, fostul fundaş spune că nici nu ştie cum să se comporte faţă de persoanele care ar fi apărut în notele sale informative. "Mi-e ruşine să dau ochii cu Emil Săndoi, e oribil ce s-a întâmplat. E prietenul meu, ce să fac, să îl sun? Cine se scuză, se acuză. Cum m-a sunat el altă dată, mă poate sunş şi acum, cred că s-a uitat la tv pentru a vedea ce s-a întâmplat", a mai declarat Popescu, adăugând că are informaţii conform cărora vor mai apărea nume noi din lumea fotbalului care ar fi colaborat cu Securitatea.

Cotidienele Adevărul şi Gazeta Sporturilor au dezvăluit în ediţiile de luni, pe baza dosarelor CNSAS, informaţia că fostul mare internaţional român Gheorghe Popescu ar fi colaborat cu Securitatea în perioada 1986-1989 sub numele de cod "Petrescu", semnând un total de cinci note informative.

Citit 611 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.