* Alcoolul – primul duşman al permiselor *
Weekendul surprizelor rutiere… negative! În loc să fie mai puţin spectaculoase, cifrele cresc în ceea ce priveşte sancţiunile rutiere aplicate la Tecuci, cel de-al doilea oraş ca mărime din judeţul nostru.
Raportat la numărul de locuitori (53.000 de tecuceni, faţă de 300.000 de gălăţeni), faptul că numărul amenzilor este aproape acelaşi în cele două oraşe, demonstrează clar că în nordul judeţului lucrurile se precipită din punct de vedere al traficului.
Egalitate
„Din cele 833 de amenzi aplicate în tot judeţul, 263 au fost date la Tecuci, în timp ce la Galaţi sunt doar cu două amenzi mai mult – 265. este pentru prima dată când numărul sancţiunilor date în cele două oraşe este aproximativ acelaşi”, declară comisarul Viorel Cojocaru, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi.
„Tot în weekend au fost ridicate un total de 47 de permise: dintre acestea 17 permise au fost luate în oraşul Galaţi, 17 pe drumurile naţionale şi 12 la Tecuci”.
„Primul loc în topul motivelor pentru ridicarea permisului auto l-a ocupat alcoolul (11 permise – cinci luate numai la Galaţi), pe al doilea loc regăsindu-se viteza (10 permise) – şase dintre ele pe drumurile naţionale, iar pe locul trei s-au aflat depăşirile neregulamentare (opt), urmate de tamponări (cinci). 24 de certificate au fost ridicate şi au fost aplicate 302 amenzi pentru depăşirea vitezei regulamentare”.
Scutere-problemă
Nici şoferii sau scuteriştii nu au stat pe gânduri şi le-au dat din plin de lucru poliţiştilor: „104 amenzi au fost date pentru nepurtarea centurii de siguranţă, iar din cele 66 de mopede amendate, 33 au fost doar din municipiul Galaţi. Au avut loc un total de 47 de tamponări, valoarea totală a sancţiunilor aplicate în perioada 26-28 iunie fiind de 52.100 lei”, rezumă comisarul Cojocaru.