Liiceanu: autograf pe o carte

Liiceanu: autograf pe o carte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Invitat să-şi lanseze ultima sa carte, „Scrisori către fiul meu”, în cadrul Festivalului Naţional de Carte „Axis Libri”, scriitorul şi filosoful Gabriel Liiceanu a onorat, luni, invitaţia organizatorilor.

Vizita la Galaţi şi-a urmat cursul anunţat - sesiune de autografe la librărie şi lansarea cărţii la Biblioteca „V.A. Urechia”, dar a fost loc şi de o surpriză plăcută, scriitorul sosind împreună cu criticul literar Ioana Pârvulescu. De altfel, la prima oprire la Galaţi, în 2005, Liiceanu era însoţit tot de doamna Ioana Pârvulescu, dar şi de scriitorul Mircea Cărtărescu.

Ca un părinte ajuns în casa cea nouă a copiilor săi, Gabriel Liiceanu a făcut întâi un tur prin noul sediu al Librăriei "Humanitas" (cel de lângă Universitate), ca să se familiarizeze cu spaţiul unde urma să acorde autografe.

Câteva zeci de gălăţeni, persoane publice sau nu, şi mai tineri şi mai în vârstă, şi doamne, domnişoare, dar şi domni ori tineri în floarea vârstei, au aşteptat în linişte preţioasa dedicaţie cu semnătura autorului. Poate şi în ton cu volumul pe care Liiceanu abia şi l-a lansat, o doamnă nu şi-a putut stăpâni curiozitatea şi l-a întrebat, cu politeţe, despre viata personală, dacă e căsătorit sau dacă are prietenă. Iar autorul, tot cu politeţe, i-a făcut pe plac, răspunzând că e divorţat şi că la fel ca orice om, are viaţa lui privată..

Gălăţenii nu au ratat nici lansarea cărţii „Scrisori către fiul meu”, eveniment editorial găzduit, câteva zeci de minute mai târziu, la Biblioteca „V.A. Urechia”. Deşi a venit de la un drum lung şi obositor, scriitorul a găsit răgazul să stea de vorbă, înainte de sesiunea de autografe, şi cu reprezentanţii mass-media.

În paginile viitoare ale „Vieţii libere” veţi citi, de altfel, şi un interviu în exclusivitate cu Gabriel Liiceanu.

Explicaţie foto: Gabriel Liiceanu, a doua oară la Galaţi, la Librăria "Humanitas"

Citit 848 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.