CUTREMUR de 3 grade în zona Vrancea

CUTREMUR de 3 grade în zona Vrancea
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un cutremur s-a produs duminică, 13 decembrie, la ora 8,52, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter, seismul a avut epicentrul în judeţul Buzău, a precizat INFP. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 132 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna, Focşani şi Sfântu Gheorghe.

În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

Citit 1117 ori Ultima modificare Duminică, 13 Decembrie 2015 15:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.