SFÂNTUL ŞTEFAN, ocrotitor al bolnavilor şi nedreptăţiţilor, SĂRBĂTORIT în a treia zi de Crăciun
Foto: Sursa foto: realitatea.net

SFÂNTUL ŞTEFAN, ocrotitor al bolnavilor şi nedreptăţiţilor, SĂRBĂTORIT în a treia zi de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, existând credinţa că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, dar şi că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

400 de mii de români, dintre care circa 300 de mii - bărbaţi, restul - femei, îşi sărbătoresc onosmatica pe 27 decembrie, potrivit MAI.

IATĂ câteva obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ştefan:

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane. În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc cei care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan. În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci. De asemenea, de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

În ziua praznicului, se spune că este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi. Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Colectivul "Vieţii libere" le urează "La mulţi ani!" celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

Citit 1371 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Decembrie 2015 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.