S-a limitat accesul vizitatorilor în SPITALE. Numărul pacienţilor cu VIROZE, în creştere
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”

S-a limitat accesul vizitatorilor în SPITALE. Numărul pacienţilor cu VIROZE, în creştere
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a continuat monitorizarea persoanelor care s-au prezentat la medic cu viroze respiratorii şi pneumonii. Conform raportării, săptămâna trecută s-au înregistrat 3.094 de cazuri de viroze respiratorii, cu 20 la sută mai multe decât în săptămâna anterioară. În 80 de cazuri s-a impuns internarea persoanelor diagnosticate. Cei mai afectaţi de viroze au fost copiii cu vârste între cinci şi 14 ani, categorie unde s-au înregistrat 1.100 de cazuri.

Şi în cazul pneumoniilor s-a înregistrat o creştere de 10 la sută faţă de săptămâna precedentă, fiind raportate în total 350 de cazuri, 178 dintre ele necesitând internarea. Şi în acest caz, cei mai afectaţi au fost tot copiii cu vârste între cinci şi 14 ani, fiind înregistrate 78 de cazuri.

Săptămâna trecută a fost confirmat al şaselea caz de infecţie gripală, la o femeie de 56 de ani, din mediul rural, diagnosticată cu gripă cu tulpina AH1PDM 09. Pacienta a fost monitorizată la Spitalul de Boli Infecţioase, fiind deja externată.

"Din cauza creşterii numărului infecţiilor respiratorii la nivelul întregii ţări, Ministerul Sănătăţii a transmis o recomandare pentru toate unităţile medicale cu paturi de a limita accesul vizitatorilor în acesată perioadă şi de a lua toate măsurile ce se impun, astfel încât să nu existe riscul de apariţie a unor infecţii nozocomiale sau complicaţii la nivelul pacienţilor spitalizaţi. Această recomandare a fost transmisă de către DSP tuturor unităţilor cu paturi din judeţul Galaţi, astfel încât să limităm numărul de înbolnăviri”, ne-a explicat medicul Valentin Boldea, reprezentantul DSP Galaţi.

Citit 2146 ori Ultima modificare Marți, 16 Februarie 2016 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.