UPDATE - Avaria de pe Brăilei/ Gălăţenii din Micro 17 şi 19 NU vor primi nici miercuri APĂ CALDĂ şi CĂLDURĂ
Foto: Foto Teodora Miron

UPDATE - Avaria de pe Brăilei/ Gălăţenii din Micro 17 şi 19 NU vor primi nici miercuri APĂ CALDĂ şi CĂLDURĂ
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

UPDATE, miercuri, 24 februarie, ora 17,00: Gălăţenii care locuiesc în Micro 17 şi Micro 19 nu se pot bucura nici miercuri, 24 februarie, de apă caldă şi căldură, din cauză că reprezentanţii Electrocentrale nu au reuşit să remedieze avaria care a survenit, marţi, la una dintre magistrale. Directorul tehnic al CET, Dorin Ciobotaru, ne-a declarat că s-a impus schimbarea a trei tronsoane de conductă şi se speră că  în cursul nopţii de miercuri spre joi furnizarea de agent termic va fi reluată în cartierele amintite.

Reprezentantul Electrocentrale a dat asigurări însă că joi vor fi redeschise cele trei puncte termice din Micro 17 şi 19, care deservesc 52 de scări de bloc, cu nu mai puţin de 911 apartamente branşate la reţeaua publică şi locuite.

Reamintim că, marţi, 23 februarie, pe când la Prefectură se discuta intens despre viitorul sistemului centralizat, o avarie a CET a pus la pământ termoficarea în tot oraşul. În cele mai multe dintre cartiere a fost reluată furnizarea de apă caldă şi căldură în aceeaşi zi, însă trei puncte termice, care alimentează zeci de blocuri din Micro 17 şi Micro 19 au rămas închise, până la remedierea defecţiunii. Corina Dobre


Avaria CET care a transformat Strada Brăilei într-o saună

O avarie a Electrocentrale Galaţi a transformat marți, 23 februarie, Strada Brăilei, la Inelul de Rocadă, într-o adevărată saună. Şi asta din cauză că, în urma avariei, apa caldă a spart asfaltul şi a ieşit pe carosabil. Pe lângă faptul că apa s-a adunat imediat pe şosea, aburul emanat a acoperit întreaga zonă, îngreunând astfel şi traficul. Fapt pentru care, şoferii au fost nevoiţi să circule cu prudenţă din cauza vizibilităţii reduse. Oamenii din zonă s-au arătat foarte revoltaţi de cele întâmplate, mai ales că nicio echipă a Electrocentrale nu şi-a făcut apariţia în zonă. „De o oră curge aşa. Nicio echipă, nu a venit nimeni să vadă ce se întâmplă aici. Şi unde mai pui că strada e nouă, făcută recent, iar acum s-a spart asfaltul”, ne-a spus un gălăţean.

„Curge apă caldă pe stradă, iar noi vom fi nevoiţi să o plătim. Pe autorităţi nu le interesează de noi, vor doar bani”, a completat un alt gălăţean.

În afară de faptul că a creat atât de multe probleme în oraş, avaria CET a afectat toţi consumatorii casnici din Galaţi, racordaţi la reţeaua publică de apă caldă şi căldură.

„Cei de la CET au comunicat în dispeceratul nostru că au o avarie în reţeaua de sub strada Brăilei şi că au redus parametrii la zero pentru furnizarea de agent termic în tot oraşul. Nu avem nicio informaţie de la CET despre cât durează reparaţia, dacă o termină astăzi sau mâine (marți sau miercuri - n.r.), dar aşteptăm această informaţie de la ei. Sunt 40.000 de apartamente, branşate şi locuite, afectate de această avarie. Adică tot Galaţiul”, ne-a explicat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Calorgal.

Chiar dacă nu au ajuns la faţa locului, echipele Electrocentrale au intervenit la magistrală pentru a opri apa şi pentru a limita astfel pagubele. Şi asta în condiţiile în care apa caldă scursă din conducte va fi plătită tot de Electrocentrale, şi nu de consumatori.

„Ceea ce aţi văzut, agent termic, curgând pe stradă, cu abur, nu este contorizat în punctele termice, deci nu va figura pe factura trimisă de către CET către Calorgal”, a conchis Mihai Costache. 

Reprezentanţii Electrocentrale au trimis mai multe echipe în teren pentru a remedia situaţia. Conform datelor furnizate de aceştia, avaria va fi remediată, cu precizarea că trei puncte termice vor rămâne totuşi fără apă caldă şi căldură până în cursul zilei de miercuri, 24 februarie. Aceste trei puncte termice deservesc aproximativ 1.000 de apartamente branşate şi locuite, din cartierele Micro 17 şi Micro 19. Teodora Miron


UPDATE, ora 17,00Când va fi REPUS în FUNCȚIUNE sistemul de termoficare

Sistemul de termoficare va fi repus în funcţiune în cursul acestei seri, ne-a declarat directorul tehnic al Electrocentrale, Dorin Ciobotaru.

Reprezentantul CET a afirmat că acest lucru se va produce în jurul orei 18,00, însă vor mai trece aproximativ două ore până când agentul termic se va propaga în tot oraşul. Ceea ce înseamnă că gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat vor putea beneficia de apă caldă şi căldură după ora 20,00.

În schimb, vor rămâne totuşi închise trei puncte termice, până la repararea conductei care a explodat. Corina Dobre

Vom reveni cu amănunte.


Sistemul de termoficare a CEDAT ÎN TOT ORAȘUL. Gălăţenii NU mai primesc APĂ CALDĂ şi CĂLDURĂ

O avarie înregistrată la o magistrală a Electrocentrale a pus la pământ sistemul de termoficare din tot oraşul. Directorul tehnic al CET, Dorin Ciobotaru, ne-a declarat că reprezentanţii societăţii fac verificări pentru a descoperi care este zona afectată.

Cert este că strada Brăilei, în zona Privilege, a fost invadată de cantităţi impresionante de apă şi abur.

Reprezentanţii Calorgal şi cei ai Electrocentrale ne-au confirmat că, în prezent, niciun apartament racordat la sistemul centralizat de termoficare nu mai primeşte apă caldă şi căldură. Corina Dobre

Vom reveni cu amănunte.

Citit 14212 ori Ultima modificare Joi, 25 Februarie 2016 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.