Tineri şi periculoşi! Doi MINORI au dat buzna într-o casă şi l-au JEFUIT pe proprietar

Tineri şi periculoşi! Doi MINORI au dat buzna într-o casă şi l-au JEFUIT pe proprietar
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un bărbat în vârstă de 78 de ani din judeţul Galaţi a trecut prin momente de coşmar, după ce a fost vizitat, neanunţat, de doi puşti, care ar fi putut să-i fie strănepoţi. Cei doi şi-au făcut apariţia în casa bătrânului la primele ore ale dimineţii de duminică, 27 martie, şi, sub ameninţări, l-au jefuit de suma de 810 lei, toţi banii care omul îi avea în casă.

Paralizat de frică, bărbatul a cerut ajutorul prin vecini, o femeie fiind cea care a sunat la 112 şi a alertat poliţia. Cercetările criminaliştilor şi judiciariştilor au scos la iveală identitatea hoţilor: doi minori, cel mai mic de 16 ani, iar cel mai mare, de 17, ambii din Tecuci.

"Cu ocazia audierii, în prezenţa avocatului şi a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, cei doi au recunoscut fapta comisă. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie", a precizat cms. şef Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi minori riscă să stea după gratii următorii trei ani.

Citit 2655 ori Ultima modificare Marți, 29 Martie 2016 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.